Termocentrală nucleară la Doiceşti, la 10 kilometri de Târgovişte. Ce va aduce comunităţii locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termocentrala Doiceşti. FOTO: C.S
Termocentrala Doiceşti. FOTO: C.S

Autorităţile au anunţat că vechea termocentrală de la Doiceşti, din Dâmboviţa, care funcţiona pe cărbune, este cea mai bună locaţie pentru realizarea primei centrale nucleare de mici dimensiuni (SMR) din România.

Se află la 10 kilometri de Târgovişte şi 90 de kilometri de Bucureşti. Localnicii sunt temători când aud că vor avea o centrală nucleară lângă case, dar spun că e un lucru bun că se vor crea locuri de muncă.

„Eu sunt de acord, acum cum e cu criza asta energetică, poate va fi ceva bun. Eu am lucrat acolo şi e păcat să nu se facă ceva acolo. Acum nu ştiu dacă nu cumva, energia asta nucleară să aibă repercusiuni asupra populaţiei. Dar eu zic că e ceva bun”, spune un bărbat care locuieşte la câteva zeci de metri de Termocentrală.

Termocentrala Doiceşti pare aleasă cu grijă având în vedere că a fost prima termocentrală pe cărbune înfiinţată în România, în 1950. Ea a fost pornită ultima dată în 2008.

„Nu se strică, se repară, se face ceva: energie, curent în ţară. Nu mai cumpărăm din import. Pe mine nu mă sperie treaba asta. Ce face toată lumea, facem şi noi. Ce, nu mai avem şi la Cernavodă nucleară?”, spune un fost angajat de la Termocentrală.

termocentrala doicesti

https://reporterpenet.ro/termocentrala-nucleara-la-doicesti-la-10-km-de-targoviste-localnicii-vad-cu-ochi-buni-noua-investitie-dar-nu-le-place-cuvantul-nuclear/

Parcuri fotovoltaice lângă centrala nucleară

„Am aflat şi eu de pe reţelele de socializare. Din punct de vedere economic şi financiar pentru comunitate va fi un plus, pentru că va genera atât locuri de muncă, cât şi venituri la nivel de comună. Pe lângă aceste reactoare se vor dezvolta şi parcuri fotovoltaice”, spune primarul Cozmin Stana.

Unde poate fi amplasat primul reactor de mici dimensiuni din România. Precizările ministrului Energiei

Clădiri ale fostei Termocentrale de la Doiceşti, puse la pământ VIDEO

Termocentrala Doiceşti a fost pornită ultima dată în anul 2008. În 2014, lichidatorul acesteia a anunţat vânzarea activelor acesteia la preţul de 60,89 de milioane de lei, fără TVA, în cadrul unei licitaţii cu strigare organizată la data de 25 iulie. 

termocentrala doicesti

Foto C.S. 

Iniţial, în ianuarie 2014, când au fost scoase la vânzare aceste active, suma cerută era de 95,5 milioane de lei, fără TVA. Termoelectrica a intrat în procedură de dizolvare şi lichidare volunatară în 12 martie 2013, ca urmare a imposibilităţii realizării obiectului principal de activitate, producerea de energie electrică.

Termocentrala de la Doiceşti a fost inaugurată în 1953

Ea funcţiona cu cărbune de calitate inferioară, lignit, iar ca suport de ardere se folosea păcură şi gaz. Energia produsă era livrată în sistemul naţional prin două linii de 220 KV. 

Se estimează că centrala electrică NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.

Termocentrala de la Doiceşti a fost cumpărată de un ucrainean pentru aproape 14 milioane de euro
Termocentrala de la Doiceşti a fost cumpărată de un ucrainean pentru aproape 14 milioane de euro

Foto C.S. 

Pe 4 noiembrie 2021, la COP26, americanii de la NuScale şi Nuclearelectrica au semnat un acord de colaborare pentru a avansa implementarea primului reactor modular de mici dimensiuni în Europa.

Investiţia reprezintă o fază a unei relaţii strânse în domeniul nuclear între România şi SUA, care a început în 1981, când preşedintele Reagan a aprobat primul împrumut Exim SUA pentru proiectul Unităţii 1 de la Cernavodă. 

În octombrie 2020, US Exim Bank şi-a exprimat, prin intermediul unui MoU (Memorandum de Înţelegere), cu Ministerul Energiei, interesul de a finanţa proiecte mari de investiţii în România, inclusiv cele nucleare, în valoare totală de 7 miliarde de dolari.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Termocentrala de la Doiceşti a fost cumpărată de un ucrainean pentru aproape 14 milioane de euro

Statul lichidează termocentrala de la Doiceşti

Termocentrala Doiceşti îşi va reîncepe producţia, după ce noii patroni vor moderniza echipamentele de lucru

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite