"Tinerii gardieni ai mediului" revin la fabrica de ciment din Fieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carpatcement continuă proiectul "Tinerii gardieni ai mediului" la Fieni cu găzduirea în fabrică a elevilor de la liceul „Aurel Rainu”. Echipa de elevi se află deja la a doua experienţă în fabrica de la Fieni, unde, alături de specialiştii Carpatcement au măsurat indicatorii de mediu.

Proiectul a debutat în luna decembrie a anului trecut şi va continua cu viitoare ediţii din dorinţa companiei Carpatcement de a informa în mod constant comunitatea despre impactul de mediu pe care fabrica îl produce.

Mai mult, Carpatcement îi implică astfel într-un mod activ pe oamenii din comunitate. Prin intermediul „Tinerilor gardieni ai mediului” compania comunică transparent către localnici care este performanţa de mediu reală din fabrica de la Fieni. 

Cei şase elevi ai liceului „Aurel Rainu” din Fieni au fost însoţiţi de către profesoara coordonatoare care predă protecţia mediului, doamna Lidia Vătavu, iar ghidarea prin fabrică s-a făcut alături de responsabilul de mediu al fabricii Carpatcement Fieni, domnul Daniel Olic.

Elevii au avut acces la datele măsurate precum şi la instrumentele care asigură monitorizarea continuă. Responsabilul de mediu al fabricii le-a explicat atent toate procesele şi procedurile de măsurare a indicatorilor de mediu, pentru ca, mai apoi, elevii să poată interpreta singuri datele.

Anul acesta activitatea în fabrica de la Fieni a început în luna martie, iar mai jos se regăsesc valorile aferente înregistrate în perioada 01.03.2014 – 30.03.2014.

Nr. crt Indicatorul monitorizat  Valoarea masurata mg/Nmc Limita maxima admisa mg/Nmc

1. NOx                                                              597.02                        800

2. SO2                                                               0.3                               450

3. CO                                                               756.92                         2000

4. Pulberi                                                          8.41                             30

Despre Grupul Carpatcement 

Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pieţei de ciment din România. HeidelbergCement Group este lider mondial pe piaţa de agregate şi un important jucător în domeniul cimentului, betonului şi altor activităţi conexe, ceea ce îl poziţionează printre cei mai mari producători de materiale de construcţii din lume. Compania are peste 52.000 de angajaţi în 2.500 de locaţii, în peste 40 de ţări.

Cu un total al investiţiilor de peste 450 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi investitori germani din România. În ţara noastră, Grupul este prezent în producţia de ciment, betoane şi agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE. Toate cele trei companii folosesc tehnologii inovative şi au ca obiectiv major promovarea unor standarde înalte de calitate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite