Traficanţi de migranţi, reţinuţi în urma unor percheziţii făcute de poliţişti în Dâmboviţa şi Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost reţinute, joi, în urma unor percheziţii făcute de poliţişti în Dâmboviţa şi Prahova, la persoane bănuite de trafic de migranţi.

Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii din Dâmboviţa au făcut joi două percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de migranţi. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi aproximativ 10.000 de lei, 6.200 de euro şi 1.300 de dolari.

Trei persoane bănuite în acest caz au fost duse la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, unde au ajuns şi 10 migranţi de origine vietnameză, depistaţi la una dintre locaţii.

Două persoane au fost reţinute de poliţişti.

„Gruparea infracţională cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi este bănuită că ar fi a efectuat, în a doua jumătate a anului 2020, mai multe transporturi ilegale de migranţi de origine vietnameză, două dintre acestea fiind instrumentate de autorităţile din Bulgaria, migranţii fiind transportaţi ilegal din Grecia către România. Membrii grupării sunt cetăţeni români, stabiliţi în zona Municipiului Bucureşti şi a judeţelor Prahova şi Dâmboviţa”, se arată în comunicat.

În 13 octombrie 2020, a fost depistat, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, un transport ilegal de 9 migranţi de origine vietnameză, unul dintre liderii grupării fiind oprit în trafic în momentul în care ar fi organizat activitatea infracţională şi ar fi intenţionat să părăsească România, cu destinaţia Germania. Faţă de acesta şi de şoferul autoutilitarei folosite pentru transportul ilegal al migranţilor a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior aceştia au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite