Ultimele zile în care se mai pot plăti taxele şi impozitele locale fără majorări de întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima dată pentru accesarea acestei facilităţi fiscale este 29 noiembrie 2018.
Ultima dată pentru accesarea acestei facilităţi fiscale este 29 noiembrie 2018.

Primăria Municipiului Târgovişte anunţă că mai sunt doar trei zile în care cetăţenii mai pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale.

Ultima dată pentru accesarea acestei facilităţi fiscale este 29 noiembrie 2018.

„Primăria a luat aceste măsuri pentru a veni în sprijinul contribuabililor din municipiul Târgovişte şi pentru prevenirea acumulării de noi datorii la bugetul local, stimularea achitării obligaţiilor fiscale principale restante, creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale şi relansarea economică a activităţii persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului”, se arată într-un comunicat al administraţiei publice locale.

Contribuabilii persoane fizice trebuie să depună o cerere de scutire la Serviciul de Impozite şi Taxe locale al municipiului până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv (pentru uşurinţă cererea este un formular tipizat care va fi pus la dispoziţia celor interesaţi). De asemenea, ei trebuie să achite toate obligaţiile fiscale principale datorate până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv.

În cazul contribuabililor persoane juridice, cererea de scutire de majorări de întârziere care se va depune până la 29 noiembrie 2018 inclusiv, va fi insoţită de urmatoarele documente în copie:

a) codul unic de înregistrare fiscală;

b) actul de constituire;

c) statutul societăţii (după caz);

d) situaţiile financiare pentru perioada de referinţă (anul curent şi ultimii doi ani fiscali anteriori);

e) documente justificative care să ateste achitarea obligaţiilor de plată principale până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv;

f)  o declaraţie pe propria raspundere, dată de reprezentantul legal al societăţii  beneficiare, în formă scrisă şi autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea comercială nu se află în stare de insolvenţă, lichidare, sau dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;

g) o declaraţie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societăţii beneficiare, în formă scrisă şi autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea nu a făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost integral recuperată;

h) o declaraţie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societăţii beneficiare, în formă scrisă şi autentificată la notar, în care să se indice expres faptul că societatea nu desfăşoară activităţi exceptate de prezenta schemă de ajutor, nici ca sector de activitate principal şi nici ca sector de activitate secundar;

i) o declaraţie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societăţii beneficiare, în formă scrisă şi autentificată la notar, privind orice alt ajutor de minimis primit pe perioada de referinţă (anul curent şi ultimii doi ani fiscali anteriori).

„Declaraţiile notariale pe propria răspundere pot fi prezentate separat sau pot fi cuprinse într-un singur înscris. Valoarea totală a facilităţilor fiscale acordate întreprinderii, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transporturilor de mărfuri)”, se mai arată în comunicatul Primăriei Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite