Un autoturism ARO încărcat cu cereale a ars în Târgovişte. Şoferul a suferit arsuri la cap şi faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. FOTO Adevărul Arhivă
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. FOTO Adevărul Arhivă

Un autoturism ARO încărcat cu cereale şi parcat în apropierea unei pieţe din Târgovişte a ars, vineri, aproape în totalitate, iar şoferul, care a intervenit pentru stingerea focului, a suferit arsuri la cap şi la faţă, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, după izbucnirea focului, autovehiculul s-a pus în mişcare şi a intrat într-o conductă de gaze, care nu s-a fisurat în urma impactului.

Detaşamentul de pompieri Târgovişte a intervenit pentru stingerea incendiului.

"Ne-am deplasat în municipiul Târgovişte, pe strada Cooperativei. La sosirea noastră autovehiculul ardea la interior în totalitate şi la motor. Am reuşit să lichidăm incendiul şi au fost ceva probleme deoarece autovehiculul intrase şi într-o conductă de gaze, dar nu avea scurgeri", a declarat pltutonier major Adin Prodan de la ISU Dâmboviţa.

Şoferul a spus că incidentul a avut loc lângă o piaţă din Târgovişte, unde parcase autoturismul.

"Când m-am întors am văzut că ieşea un pic de fum din ea. Am luat extinctorul şi am dat la electromotor şi a buşit şi bateria, iar maşina a pornit singură de pe loc. Abia am reuşit să sar din ea pentru că s-a dus drept în gard, oprindu-se într-o ţeavă de gaze. Sunt puţin ars în cap şi pe faţă, pentru că a sărit acidul din baterie. A făcut scurtcircuit electromotorul. Maşina era încărcată cu grâu", a declarat proprietarul maşinii, Sorin Stanciu

El a spus că pagubele materiale sunt destul de mari.

La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Distrigaz care au făcut verificări la conducta de gaze, aceştia confirmând că nu există scurgeri şi pericol de explozie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite