Un sat preistoric din Dâmboviţa, vechi de 6.000 de ani, deschis pentru turişti FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
geangoesti

Vineri, 20 august, între orele 10:00 - 20:00, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte propun iubitorilor de istorie o experienţă inedită. Un sat preistoric, descoperit în Geangoeşti, este deschis pentru vizitatori.

Din 2015, an de an, în localitatea Geangoeşti, sunt întreprinse cercetări într-o aşezare din perioada eneolitică, veche de aproximativ 6.000 ani.

„Campania anului 2021 a avut drept obiectiv cercetarea locuinţelor incendiate din nivelurile superioare din punctul menţionat şi a celorlalte areale de activitate aflate în spaţiul limitat al aşezării. Cu această ocazie, au fost identificate trei locuinţe incendiate, aflate în diverse stadii de integritate, afectate de gropi moderne sau de braconări preistorice; de asemenea, a fost identificată sursa incendiului şi, în plus, cercetată o suprafaţă de aproximativ 60 mp, ce era folosită drept zonă menajeră”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Cu această ocazie, pentru prima dată vor putea fi văzute obiecte care au trecut prin mâinile echipei de restauratori ai instituţiei.

Potrivit Curţii Domneşti, aşezarea, datată în mileniul V î.e.n., şi împrejurimile au făcut obiectul unui proiect de cercetare şi evaluare a potenţialului arheologic al zonei: „Cercetări arheologice în bazinul superior al râului Dâmboviţa: situl Geangoeşti - Hulă” (2015 - 2017).

geangoesti

Geangoeşti 

Aşezarea de tip tell se află pe teritoriul satului Geangoieşti, com. Dragomireşti (jud. Dâmboviţa) şi prezintă şase niveluri de locuire, care aparţin în totalitate culturii Gumelniţa.

Aşezarea este bogată în materiale arheologice, din cadrul cărora se remarcă mai ales plastica antropomorfă de lut ars. Majoritatea pieselor redau personaje feminine în picioare, excepţie făcând o singură reprezentare redată în poziţie şezând.

geangoesti
geangoesti
geangoesti
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite