VIDEO 100 de turişti care au urcat la Sfinx pentru a se încărca cu „energie“, înzăpeziţi. Un bărbat de 70 de ani, trimis direct la spital după o ruptură de muşchi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de turişti, care s-au deplasat marţi, 28 noiembrie, pe traseul montan Peştera-Babele din Munţii Bucegi pentru a vizita obiectivele turistice şi pentru „a se încărca cu energie“ de la Sfinx, au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor. Unul dintre turişti a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o ruptură de muşchi.

Din cauza viscolului, turiştii care s-au dus să se roage la Sfinx, megalitul antropomorf situat la 2216 metri altitudine în judeţul Dâmboviţa, au cerut ajutor, iar salvatorii au plecat în căutarea lor, pe jos. Unul dintre turişti a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o ruptură de muşchi.

"La lăsarea întunericului aceştia au început coborârea spre zona Peştera pe acelaşi traseu pedestru, iar în jurul orei 18.30 Salvamont Dâmboviţa a solicitat sprijinul jandarmilor montani de la Peştera pentru a interveni pe traseu, în zona Săritoare, la aproximativ 1 oră de mers dinspre Peştera spre Babele, în sprijinul unui turist în vârstă de 72 de ani, care se accidentase la membrul inferior drept, din cauza epuizării fizice şi a traseului greu practicabil - zăpadă de aproximativ o jumătate de metru", potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

Ajunşi în zona semnalată, jandarmii montani împreună cu salvamontiştii au acordat bărbatului măsurile de prim-ajutor, după care a fost transportat cu targa UT2000, în condiţii de siguranţă până la refugiul Salvamont Peştera, de unde turistul urmează să plece către domiciliu in localitatea Vălenii de Munte, judeţul Prahova.

După câteva ore de mers pe jos, turiştii au ajuns cu bine la maşinile pe care le-au lăsat în apropierea sediului Salvamont Dâmboviţa. Unii dintre ei se pare că vor rămâne peste noapte la cabanele din zonă.

Cei 100 de turişti au ajuns marţi în Bucegi, pentru a serba ziua Sfinxului. Este o sărbătoare ezoterică, iar în data de 28 noiembrie a fiecărui an se organizează astfel de excursii la care participă doar cei pasionaţi de fenimene meteo speciale.

Se spune că 28 noiembrie este singura zi din an când, la apusul soarelui, deasupra Sfinxului de pe Platoul Bucegi, razele formează un fel de piamidă cu vârful întors, considerată magică. Oamenii vin aici să se încarce cu energie pentru tot restul anului.

Potrivit jandarmilor, în ciuda avertismentelor, alţi 6 turişti au urcat către Sfinx, pentru a se ruga în linişte, au spus ei. Se pare că sunt echipaţi corespunzător, însă salvatorii ţin legătura cu ei permanent.

image
image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite