VIDEO Americanii pot vedea eclipsa totală de Lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O eclipsă totală de Lună, denumită "Luna sângerie" datorită culorii de un roşu portocaliu pe care o va căpăta satelitul natural al Terrei, va avea loc pe 15 aprilie, fiind prima dintr-o serie de patru eclipse similare.


"Eclipsă nu va putea fi văzută în România, dat fiind că, la momentul producerii sale, va fi zi în Europa, Africa şi Asia Centrală, însă va putea fi observată în America de Nord şi Sud, precum şi în regiunea Oceanului Pacific", a declarat Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM).

  

Fenomenul "Lunii sângerii" are loc deoarece Luna trece, în timpul eclipsei, prin umbră Pământului, care are culoarea roşiatică a unui apus din deşert. 

  


  Până la sfârşitul anului viitor, vor mai fi vizibile trei eclipse totale de Luna de acest tip, la un interval de aproximativ şase luni: pe 8 octombrie 2014, pe 4 aprilie 2015 şi, respectiv, pe 28 septembrie 2015. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite