Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Descoperirea misterioasă a Serviciului Secret American în Munţii Bucegi

92
20 Jul 2013 16:50:18
Autor: Corina Slămnoiu
Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră
Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră

Legende transmise de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie. Multe mistere, care i-au uluit şi pe specialişti. Toate legate de Munţii Bucegi, iar unele atât de adevărate încât ridică mari semne de întrebare.

O legendă susţine că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri subterane atât de lungi încât ating şi sute de kilometri. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţa naturii. Iar asemenea tuneluri ar exista şi în Bucegi.

Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creştete ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău. Acesta este supranumit “triunghiul de aur” al Daciei datorită energiilor impresionat de mari care se presupune că se regăsesc în cele trei puncte.
 
De-a lungul vremii s-a descoperit că pe crestele Bucegilor se înregistrează un nivel foarte mare de radiaţii. Nu se ştie cu exactitate de unde provin aceste radiaţii sau ce le provoacă iar cercetările sporadice de până acum nu au reuşit să demonstreze nimic.
 

Citiţi mai mult: DESCOPERIREA misterioasă a Serviciului SECRET American în Munţii BUCEGI | VIDEO
  
Primele cercetări cu privire la Munţii Bucegi s-au efectuat abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiţei, într-o zonă cunoscută sub numele de “şapte izvoare”. Aici s-a făcut o analiză a apei şi spre stupoarea cercetătorilor s-a constatat că apa din acest izvor are zero bacterii. Acest fapt este unic în lume. Alte cercetări au fost realizate în anii 80.
 
Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, comori îngropate, acumulate de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este vorba despre un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale (dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur).
 
De asemenea, Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră (legendele locale amintesc şi despre o poartă spre altă lume), înaintea acestei porţi un baraj energetic, iar orice obiect aruncat spre el se transformă în praf fin. Scepticii consideră că totul este exagerat, dar susţinătorii teoriei afirmă că istoria lumii începe în România...
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

92 Comentarii

Gmihai
20.07.2013, 17:09:26

NO COMENT.....MA DEPASHESHTE !!!!!!

+11 (13 voturi)
mamicamea.ro
20.07.2013, 17:13:04

Si un elicopter plin de evrei sa prabusit tot pe acolo, cica era in misiune secreta

+8 (18 voturi)
Cristian Liviu
20.07.2013, 17:26:15

Istoria lumii acesteia incepe in china antica . sa nu ne arogam drapturi care nu le avem .Totusi pe pamintul nostru aici din vremuri imemoriale a fost o cultura straveche .Multe persoane practicau in vremuri de demult practici spirituale inalte ,cam pina in vremea lui zamolxe .Apoi totul a inceput sa decada . rezultatul se vede in ziua de azi .

+7 (21 voturi)
Toru Okada
20.07.2013, 17:42:29

eu cred ca baronii locali ai PSD-ului nu sunt straini de lucrurile astea. legenda spune ca au facut afaceri de 10 milioane de euro din bani publici in jurul apei de la "sapte izvoare", apoi ar fi vaporizat banii prin poarta energetica de sub munte. se zice ca Zalmoxe insusi astepta banii la capatul celalalt al portii. se pare ca si anumiti mafioti erau implicati in afacerea asta: ii furnizau, contra cost, lui Zalmoxe trupuri proaspete de virgine pentru a readuce la viata poporul dacic primordial. astfel, cand Zalmoxe va zamisli (zalmoxli, este cuvantul primordial in limba dacica) suficienti oameni primordiali cercul se va inchide, lumea noastra va apune iar in locul ei va aparea alta lume populata de oamenii zalmoxliti de Zalmoxe si virginele furnizate de mafia locala. deci iata ca PSD-ul este doar o unealta in mana lui Zalmoxe, in planul lui maret de a pune Romania in centrul universului.

+11 (33 voturi)
Herman
20.07.2013, 17:56:27

Nu ar fi interesanta o investigatie jurnalistica facuta chiar de ziarul dumneavoastra? Banuiesc ca nu e chiar atat de greu, ca ziarist, sa mergi prin Bucegi, prin satele alaturate, sa culegi povesti si povestiri, sa cercetezi zona, chiar sa faci masuratori de radiatii cu aparate specifice, etc. Totusi, nu vorbim de piramidele din Egipt sau de Stonehenge, ci de o locatie din Romania.

+9 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (92)

Modifică Setările