VIDEO Roboţii vitorului vor fi controlaţi cu ajutorul gândului. Cum funcţionează o astfel de „maşinărie“, inventată de un student din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele SF sunt mai aproape de realitate, graţie unei invenţii realizate de un student de la Universitatea Valahia din Târgovişte. Cu ajutorul unei căşti neuronale poate controla prin gând mişcările unui robot. Este de ajuns să te concentrezi pe un anumit punct pentru ca robotul să meargă în acea direcţie.

Imagine indisponibilă

Ştefan Mihai Cărămidă este student la master şi participă de trei ani la concursul cu roboti din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte. 

„Dacă ne concentrăm pe dreapta, se duce în dreapta. Dacă ne concentrăm pes stânga, evident că el se duce spre stânga”, spune studentul. 

Ştefan spune că a muncit la realizarea acestei invenţii mai bine de două luni şi că poate avea diverse utilităţi în viaţa publică: armată, medicină, industrie etc

„Ideea mi-a venit în timp ce mă gândeam la ce să fac pentru dizertaţie. Voiam să fac ceva ce nu s-a mai făcut în Facultate. M-am uitat la diferite videoclipuri în care roboţii să nu fie controlaţi cu o mână sau cu ajutorul joystick-ului. M-am documentat cam ce mi-ar trebui şi m-am pus pe treabă. Aplicaţia mea se poate folosi în Armată, să poţi controla un roboţel pentru locul în care omul nu poate ajnge şi se poate controla doar cu ajutorul minţii, în timp ce faci şi altceva. De asemenea, se poate aplica în mediciă. O persoană imobilizată în scaun, care nu îşi poate folosi nici măcar mâinile, poate folosi această cască pentru a se deplasa”, spune studentul.

În România, astfel de sisteme sunt dezvoltate relativ timid, însă în SUA, China sau Grecia, roboţii controlaţi cu puterea gândului secontruiesc de câţiva ani. Tehnologia nu este nouă. A apărut pentru prima dată în 1970.

Tehnlogia aceasta de explorare a sistemului nervos central a apărut încă din secolul al XIXl-lea şi poartă numele de electroencefalografie. Mai aproape de zilele noastre tehnologia s-a dezvoltat şi miniaturizat într-o cască.

„Este un vehicul care poate fi ghidat prin puterea gândului. Casca are un electrod care concentrează undele cerebrale. Este un fel de encefalograf, un pic mai empiric. Este suficient ca acel electrod să culeagă informaţii de la creier şi prin faptul că tu eşti concentrat asupra unui punct care se află asupra vehiculului, vin după aceea algoritmii şi elementele de inteligenţă artificială, care duc la această deplasare a vehicului în faţă. La nivel mondial e la început de drum acest tip de invenţie, iar în ţară e o noutate”, explică prof. Ciprian Patic, de la UVT.

Ştefan Mihai Cărămidă este inginer de calitate la Arctic Găeşti. 

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite