Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Vizibilitate redusă, din cauza ceţii, în mai multe judeţe din ţară. Zonele vizate

0
6 Dec 2021 09:34:27
Autor: Corina Slămnoiu
Ceatţă. Foto captura Digi24
Ceatţă. Foto captura Digi24

Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, până la ora 10.00, în mai multe zone din ţară se circulă în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri, izolat sub 50 de metri.

Avertizarea poliţiştilor este valabilă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Argeş şi Teleorman.
 
„Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenţia la volan, să mărească distanţa de siguranţă între vehicule şi să folosească luminile de ceaţă din dotarea autovehiculelor. Evitaţi manevrele riscante”, recomandă oamenii legii.
 
Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie (ANM), vremea se va încălzi  luni, 6 decembrie, în sudul şi în estul teritoriului, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
 
Cerul se va înnora treptat începând din vest şi sud-vest şi se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ploaie cu precădere seara şi noaptea în jumătatea sudică a ţării, iar în nord, centru şi la munte vor fi precipitaţii mixte, predominant ninsori la altitudini în general de peste 1.500 metri. Izolat se va depune polei.
 
Marţi, 7 decembrie, vremea se va răci faţă de intevalul anterior în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice şi mai ales ninsoare, local în rest. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
Temperatură record de căldură pentru decembrie în Canada
 
Se strică vremea. Ploi, vânt şi polei în România
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările