150 de transportatori de marfă şi persoane, amendaţi în trei zile de poliţiştii rutieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile aplicate au fost în valoare de peste 50.000 de lei
Amenzile aplicate au fost în valoare de peste 50.000 de lei

Peste 600 de autovehicule au fost controlate de poliţiştii gorjeni, în primele trei zile ale acţiunii TRUCK & BUS, pentru verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri.

Oamenii legii au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 51.000 lei

 „În perioada 13 – 19 mai a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi transportului de marfă. În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii rutieri gorjeni verifică autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite