A fugit de acasă pentru că mama i-a luat telefonul mobil. „Dormea cu telefonul, mânca cu telefonul în mână, ceea ce nu era normal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Gabriel Gugu a plecat de acasă după ce mama i-a luat telefonul mobil
Ciprian Gabriel Gugu a plecat de acasă după ce mama i-a luat telefonul mobil

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din comuna gorjeană Fărcăşeşti, a dispărut fără urmă de trei zile. Ciprian Gabriel Gugu a fugit de acasă după ce s-a certat cu mama sa, care l-a pedepsit şi i-a luat telefonul mobil.

Familia îl caută disperată pe Ciprian Gabriel. Acesta a plecat de acasă de joi, 21 martie, şi nu şi-a contactat în niciun fel familia. Adolescentul ar fi plecat de acasă după ce s-a certat cu mama lui, care i-a luat telefonul mobil, pentru a-l pedepsi. „Îi cunosc pe copil şi pe mama lui. Este un băiat liniştit. Chiar am rămas surprinsă de ce a făcut. Motivul îl reprezintă un mic conflict cu mama sa, care a pornit de la faptul că i-a luat telefonul mobil. Mama îşi dădea interesul în creşterea băiatului. Îi vorbea foarte frumos“, a spus Cristina Lia, din Rovinari. 

Mama lui Ciprian era nemulţumită de faptul că nu mai putea comunica aşa cum trebuie că fiul ei, pentru că acesta era tot timpul ocupat cu smartphone-ul. „Mama mi-a spus că parcă vorbea cu pereţii. Au apărut informaţii că a fost văzut în Negomir, alţii spun că l-au văzut în Turceni, dar nimic concret“, ne-a mai povestit Cristina Lia. a

Mama lui Ciprian Gabriel a fost plecată mai mult timp la muncă în străinătate, iar copilul a rămas cu tatăl şi cu bunicii. Adolescentul juca fotbal la echipa Jiul Rovinari. 

„Dormea cu telefonul, mânca cu telefonul în mână“

Mama băiatului a spus pentru Adevarul.ro că fiul ei s-a supărat pentru că i-a luat telefonul. Femeia era nemulţumită de faptul că Ciprian stătea tot timpul cu telefonul în mână şi pentru că îşi pusese o parolă, astfel încât nu putea să aibă acces la acesta: „Îl căutăm fără încetare. Primim tot felul de informaţii şi plecăm în localitatea respectivă. Acum suntem la Plopşoru. Ni s-a spus de cineva de aici că s-a urcat într-un Golf de culoare neagră. S-a supărat că i-am luat telefonul. Era toată ziua cu telefonul în mână. Dormea cu telefonul, mânca cu telefonul în mână, ceea ce nu era normal. În plus îşi mai pusese şi o parolă pe telefon şi nu puteam să intru pentru a vedea dacă se întâmplă ceva“.

„A fost dat în urmărire la nivel naţional“

Ciprian

Poliţiştii fac un apel către toţi cetăţenii care pot să dea relaţii despre adolescent să sune la numărul unic de urgenţă 112: „Din verificările efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că minorul Gugu Ciprian Gabriel nu este cunoscut cu plecări de la domiciliu.
 

În momentul plecării de la domiciliu, minorul purta un tricou de culoare roşie cu scris de culoare albă în zona pieptului, pantalon de trening de culoare gri, iar în picioare purta o pereche de papuci din cauciuc de culoare albastră.În cauză, poliţiştii au dispus punerea minorului în urmărire la nivel naţional.
 

Persoanele care pot da detalii cu privire la identificarea minorului, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112, sau să se deplaseze la cea mai apropiată subunitate de poliţie“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite