Accident produs de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului şi cu permisul suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul este acuzat de comiterea a două infracţiuni
Şoferul este acuzat de comiterea a două infracţiuni

Un tânăr în vârstă de 25 ani, din comuna Stăneşti, a provocat un accident rutier pe drumul judeţean de localitate.

Poliţiştii rutieri au constata că acesta avea permisul suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din comuna Turcineşti, conducea un autoturism, pe raza localităţii Stăneşti, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că tânărul are  suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care are dreptul de a conduce suspendat“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite