Adolescentă de 18 ani, prinsă de poliţişti la volanul unui autoturism fără să deţină permis de conducere
0O tânără de 18 ani din comuna Cruşeţ, judeţul Gorj, a fost prinsă de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal fără a deţine permis de conducere.
„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a-l conduce pe drumurile publice, de către un tânăr de 29 de ani, din municipiul Bucureşti.
În cauză s-a întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, de către o persoană care nu are acest drept“, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Gorj.