Anchetă la un centrul de îngrijire din Gorj după ce o bătrână muribundă a căzut din pat şi s-a rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna se află internată în Centrul de îngrijire din localitatea Suseni
Bătrâna se află internată în Centrul de îngrijire din localitatea Suseni

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a deschis o anchetă, după ce pe o reţea de socializare a apărut o fotografie cu o bătrână grav bolnavă internată într-un centru de îngrijire care prezenta mai multe răni la o mână şi la faţa. În comentariul ataşat fotografiei se menţiona că femeia a fost muşcată de şobolani.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la articolul publicat pe o reţea de socializare, potrivit căruia o bătrână internată la un complex de îngrijire şi asistenţă, din localitatea Suseni, ar fi fost muşcată de şobolani.  Poliţiştii s-au deplasat la complexul din Suseni, ocazie cu care s-a constatat că în noaptea de 19/20 noiembrie, femeia, de 77 ani, din comuna Dăneşti, internată în centrul de îngrijire, ar fi căzut din pat, ocazie cu care s-ar fi lovit în zona feţei. Victima prezintă excoriaţii şi vânătăi la nivelul antebraţelor şi încheieturilor membrelor superioare, fapt pentru care, la faţa locului s-a solicitat prezenţa unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea examinării acesteia. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“,

a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

„Este o dezinformare“

Tiberiu Tătaru, directorul Centrului de Îngrijire Suseni, a spus că bătrâna s-a autoaccidentat şi că este vorba de o dezinformare: „S-a terminat şi controlul Direcţiei de Sănătate Publică, iar concluzia a fost că este de o dezinformare, în sensul că bătrâna are nişte echimoze, dar care sunt cauzate de un episod pe care l-a avut noaptea trecută, când a fost puţin agitată şi s-a lovit de marginea patului. Acesta este motivul pentru care prezintă acele echimoze la nivelul feţei. Nu are legătură cu şobolanii, şoarecii sau alte rozătoare. Este o bătrână în fază terminală, care a dus la acest eveniment nefericit. Este monitorizată în permanenţă, dar în intervelalul dintre cele două monitorizări s-a întâmplat acest lucru regretabil. Nu ştiu cum s-a ajuns la explicaţia că a fost muşcată de şobolani“.

„A căzut din pat din cauza desfacerii tăbliei de protecţie a patului“

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, instituţie care patronează Centrul de la Suseni, a efectuat o anchetă şi a stabilti că bătrţna a căzut din pat: „În dimineaţa zilei de 20,11.2018, conducerea D.G.A.S.P.C. Gorj a fost anunţată de către conducerea Centrului de ingrijire şi Asistenţă Suseni că, în cursul nopţii de 19-20 noiembrie 2018, o beneficiară de 77 ani aflată în fază terminală, având diagnosticul de boala Parkinson, stadiul III, spondilodiscartroză coloană dorso-lombară ICCVB, in jurul orelor 2:30 - 3:00 în urma unei agitaţii, a căzut din pat din cauza desfacerii tăbliei de protecţie a patului. Ca urmare a acestui incident, beneficiara a suferit excoriaţii faciale (barbă şi nas). La nivelul mâinii stângi, aceasta prezintă urme cianotice post-administrare perfuzii, constatând totodată că personalul medical a întreprins toate măsurile pentru dezinfecţia, toaletarea şi pansarea plăgii“, se precizează într-un comunicat de presă. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite