Au intrat la liceu cu medii de 2 şi 3. Peste 1.500 de elevi din judeţul Gorj au reuşit să intre la colegiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.500 de elevi din judeţul Gorj au reuşit să intre la liceu                                        Foto:  shutterstock
Peste 1.500 de elevi din judeţul Gorj au reuşit să intre la liceu                                        Foto:  shutterstock

1501 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admişi în învăţământul liceal de stat în anul anul şcolar 2021 – 2022, în prima etapă de repartizare computerizată.

Ministerul Educaţiei a publicat sâmbătă, 24 iulie, ora 10:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a

Cele mai căutate licee din judeţul Gorj au fost Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“, unde cea mai mică medie de admitere a fost 8.83, la Filologie, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“, unde s-a intrat cu 8.69, Colegiul Naţional „Spiru Haret“, unde s-a intrat cu 8.57.

Şi elevii care au obţinut note mai mici de 5 au reuşit să devină liceeni. Astfel, la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia s-a intrat cu 3.81, la Liceul Tehnologic „G-ral C-tin Şandru“ dion Bâlta, cu 3.53, La Liceul Tehnologic Bârseşti, cu 2,19, iar la Liceul Tehnologic Tismana cu 3.00.

Au fost repartizaţi peste 98% dintre elevii de gimnaziu

„Au fost repartizaţi 98,49 elevi (%) în învăţământul liceal de stat din totalul elevilor cu opţiuni completate (1524): 905 candidaţi au fost repartizaţi la filiera teoretică, iar 596 candidaţi la filiera tehnologică. În total, au fost completate 17475 de opţiuni, rezultând o medie de 11,64 opţiuni/elev. 714 dintre elevii cu opţiuni completate au fost repartizaţi la prima opţiune“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie candidaţii repartizaţi în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi.

Aproape 200 de elevi au fost admişi înainte de repartizarea computerizată

Niciun candidat nu a fost admis cu media generală 10. Au fost admişi în etape anterioare repartizării computerizate  199 elevi la specializări vocaţionale; 12  elevi în învăţământul militar; 14 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă şi 12 elevi cu cerinţe speciale.

23 elevi nu au putut fi admişi în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

„Aceştia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată şi vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opţiuni în fişele de înscriere alături de candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) şi de candidaţii care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opţiunilor în fişe se realizează la unitatea de învăţământ sau prin formular transmis electronic. Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în a doua etapă a admiterii în învăţământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere“, au anunţat reprezentanţii ISJ Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite