Autorităţile din Târgu Jiu, în degringoladă: nu ştiu dacă turiştii au voie să se apropie de operele lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coloana

Autorităţile din Târgu Jiu îşi dau cu stângu-n dreptul în privinţa modului în care administrează operele lui Constantin Brâncuşi.

Astfel, cei care se ocupă de protecţia lucrărilor de artă nu ştiu dacă vizitatorii au voie sau nu să se apropie de celebrele opere. Confuzia a apărut în urma unei hotărâri a Consiliului Local Târgu Jiu prin care s-au stabilit unele reguli cu privire la protejarea ansamblului monumental. Hotărârea interzice contactul fizic al vizitatorilor cu operele, dar şi accesul vizitatorilor în perimetrul de protecţie, însă nu se specifică exact dimensiunile acestuia sau distanţa la care este interzisă apropiere de opere. În aceeaşi hotărâre se menţionează că „Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare «Constantin Brâncuşi» va iniţia un proiect ce va fi supus avizării Comisiei pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (...), care va stabili perimetrul de protecţie a fiecărei opere în parte“. 

Autorităţile se eschivează

La Coloana fără de Sfârşit am întâlnit doi poliţişti locali care stăteau pe o bancă. „Este permisă apropierea de Coloană, doar atingerea ei este interzisă. Ştiu de prevederea din Hotărârea de Consiliul Local şi perimetrul de protecţie se aplică de către poliţistul local în cazul unui aflux mare de turişti. Se stabileşte de către noi o anumită zonă de protecţie“, a spus unul dintre poliţiştii locali. 

Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu, se eschivează şi nu precizează dacă este interzisă apropierea de opere la o anumită distanţă:

„Turiştilor care ajung în cele două parcuri din municipiul Târgu Jiu ce găzduiesc operele lui Constantin Brâncuşi li se aduce la cunoştinţă de către poliţiştii locali cu privire la regulile prevăzute în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr. 172/2017, în vederea protejării şi conservării pieselor ce compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”. Conform atribuţiilor prevăzute în Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, agenţii constatatori pot lua măsurile legale dacă normele în vigoare sunt încălcate, sancţiunile contravenţionale fiind cuprinse între 500 şi 2 500 lei“.  

Se lucrează la stabilirea perimetrului de protecţia

Doru Strâmbulescu, directorul  Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi“, evită şi el să răspundă: „Nu am ce să comentez vis-a-vis de hotărârea Consiliului Local. Suntem într-un stadiu foarte avansat în privinţa întocmirii unui proiect de mentenanţă a operelor, iar în cadrul acestuia va fi elaborat un regulament care va stabili şi perimetrul de protecţiei, pentru a se evita eventualele degradări produse de neatenţia turiştilor. Este recomandabil să existe o zonă în care operele să fie protejate. Sunt mai multe propuneri care sunt analizate inclusiv senzori de perimetrizare, dar nu ştiu care este soluţia finală agreată de specialiştii care fac parte din comisia care alcătuieşte proiectul de mentenanţă“. 

Alin Ion 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite