Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

Câştig fabulos revendicat la o casă de pariuri. Oficialii agenţiei: „Suntem victimele unei fraude. Sistemul nu se actualizase la ora de vară“

17
27 Mar 2017 21:04:20
Autor: Alin Ion
Marius Ghidarcea, unul dintre cei care susţin că au câştigat la pariuri FOTO Facebook
Marius Ghidarcea, unul dintre cei care susţin că au câştigat la pariuri FOTO Facebook

Norocul pare să fi dat peste mai mulţi tineri din comuna gorjeană Muşeteşti, care susţin că au câştigat la o agenţie de pariuri din localitate o sumă uriaşă.

Mai mulţi tineri spun că au jucat mai multe bilete la „Loto Grecia“ şi că biletele lor sunt câştigătoare. S-au prezentat la agenţia de pariuri şi au revendicat câştigul. Câţiva zeci de mii de lei au fost achitaţi la agenţie, dar totalul a fost aşa de mare, încât banii s-au terminat din casierie. 
 
Jucătorii au obţinut şi o confirmare a biletelor, o procedură specifică, astfel că deţin tichete pe care se menţionează câştigul, numele lor şi chiar impozitul oprit. Acum reclamă că nu au primit toţi banii şi revendică acum sumele câştigate. Este vorba de bilete câştigătoare „confirmate“ de aproximativ 1,5 milioane de lei. Ei spun că au mai multe bilete câştigătoare, dar neconfirmate, astfel încât valoarea totală s-ar ridica la peste 3 milioane lei noi. Biletele au fost jucate la agenţia „Baum Bet“ din Muşeteşti. 
 
Daniel Filiş are un bilet confirmat de 57.000 de lei. El spune că a contactat agenţia şi i s-a răspuns că a fost o eroare de sistem. Tânărul vrea să dea în judecată agenţia, în cazul în care nu îşi va primi banii pe care susţine că i-a câştigat:
 
„Ieri, în jur de ora 14.30 am ajuns la agenţie. Am băgat numere la loto Grecia. Am băgat 7-8 şi au ieşit câştigătoare. Suntem mai mulţi care am câştigat. Pe unele bilete de până în 60.000 de lei am obţinut confirmare pentru câştigul obţinut. Scrie numele meu, câştigul şi impozitul. Mai am bilete de 3-4 miliarde de lei câştigătoare, care au fost anulate de azi-noapte. Eu am sunat la Sibiu, unde este sediul central al agenţiei, şi mi s-a spus că este vorba de o eroare de sistem într-o oră. Nu ştiu ce a vrut să însemne. Am verificat biletul confirmat de plată şi îl arată câştigător în sistem. Am de primit 57.000 de lei. Ştiu că mai sunt şi alte persoane care au bilete câştigate şi confirmate de peste 1.000.000 de lei. Sunt în jur de 20 de persoane care au câştigat în 2-3 ore. Toate biletele au fost jucat la aceeaşi casă din Muşeteşti. Mi s-a spus că o să fiu contactat, dar nu m-a căutate nimeni. Dacă nu o să ne primim banii pe biletele confirmate, o să apelăm la instanţa de judecată“. 
 

„Suntem în jur de 20 de câştigători“

Acelaşi lucru îl susţine şi Marius Ghidarcea: „Am un bilet câştigător, care a fost confirmat. Este vorba de o sumă de 57.000 de lei. Au fost mai multe, dar au fost anulat. Am contactat agenţia şi mi s-a spus că trebuie să le trimit PIN-ul pentru a le verifica. Am trei variante pe bilet, dintre care două sunt câştigătoare. Mi s-a spus că e vorba de o eroare, dar consider că este problema lor. Nu suntem noi de vină. Nu aveam de unde ştim ce numere să extragem. Restul biletelor câştigoare şi pe care nu le-am confirmat. Suntem în jur de 20 de câştigători“.
 

Reprezentanţii agenţiei de pariuri susţin că este vorba de o fraudă

 
Reprezentanţii agenţiei de pariuri „Baum Bet“ susţin că la agenţia de la Muşeteşti s-a produs o fraudă pentru că sistemul nu s-a actualizat la ora de vară, iar mai mulţi jucători ar fi profitat de acest lucru: „În ziua de 26.03.2017, agenţia de pariuri deţinută în comuna Muşeteşti, judeţul Gorj, (...) a căzut victimă unei fraude de ordinul a zeci de mii de lei. Un individ aflat în agenţie a observat că sistemul informatic nu actualizase automat ora de vară şi a plasat mai multe tichete vizând extragerile Loteriei din Grecia, după ce aflase, probabil din mediul online, rezultatele acestora. Angajata respectivei agenţii a plătit apoi, fără să suspecteze nimic anormal, câştiguri de zeci de mii de lei, până la epuizarea resurselor financiare ale locaţiei. Mai mult, «creativul» parior şi-a chemat şi prietenii, astfel că, în scurt timp, 15-20 de persoane au intrat în agenţie pentru a miza pe acelaşi eveniment. Totul a culminat cu frustrarea acestora de a nu-şi putea încasa «câştigurile», fondurile agenţiei fiind terminate, fapt pentru care au solicitat, culmea îndrăznelii, intervenţia poliţiei.
 
Reprezentanţii companiei SC Baum SRL au reuşit să elucideze în acel moment misterul fabuloaselor câştiguri în serie de la Muşeteşti şi a acordat, conform regulamentului de joc, cotă 1 pe respectivul eveniment. Cota 1 este interpretată prin posibilitatea pentru cei care au mizat să-şi recupereze banii pariaţi, nu însă şi presupusele câştiguri. Operatorul şi-a bazat decizia pe Articolul 21 din Capitolul 12 al Regulamentului de Funcţionare a Jocului de Pariuri în Cotă Fixă: «Dacă tichetul a fast făcut după ora reală de extragere, pariul este considerat nul şi se calculează cursul 1.00“, se arată într-un comunicat emis de societatea Baum. 
 
Pentru că au fost efectuate plăţi, societatea se va adresa şi poliţiei. „SC Baum SRL se va adresa şi organelor de poliţie, dat fiind că multe tichete fuseseră deja plătite, ceea ce se constituie într-un evident demers de fraudare a companiei de către respectivii indivizi. Iar frauda va fi simplu de demonstrat, respectiv prin ora de pe tichetele“, se mai arată în comuicatul de presă. 
 
Octavian Manu, administrator SC Baum SRL, a precizat că toţi jucătorii trebuie să cunoască regulamentul: „Am ales să comunicăm public ceea ce s-a întâmplat la Muşeteşti din respect pentru clienţii nostri oneşti, respectiv pentru a atrage atenţia asupra situaţiilor în care operatorul de jocuri de noroc nu poate acorda un premiu. Clienţii trebuie să cunoască regulamentul de joc tocmai pentru a evita situaţiile de conflict cu noi, operatorul. Din păcate, în legătură cu persoanele de la Muşeteşti, care au ales calea fraudei şi au insistat pe ea, ne vom adresa organelor de anchetă penală. Este just să încercăm să recuperăm prejudiciul creat“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Cel Mare Scarambeu
27.03.2017, 21:47:29

Ati belit-o oameni buni.Trebuie sa platiti banii castigatorilor.Nu e vina lor ca voi nu ati verificat toate astea.

+1 (9 voturi)
Radu Alexe
28.03.2017, 01:50:42

Asistati sociali din Gorjul natal al lui Ponta , Mischie , Sova , au vrut sa puna si ei de o hotomanie ! Pe " castigatorii " din comuna asta de norocosi ar trebui sa-i cerceteze politia .

+1 (3 voturi)
Gigi Gigi
28.03.2017, 09:57:44

Comentariu considerat abuziv.

Gigi Gigi
28.03.2017, 09:57:59

Vina e a agentiei. Daca nu a respectat consemnele de securitate impuse de departamentul IT, nu e treaba jucatorului ci a responsabililor. De altfel, e trasa de par explicatia lor pentru ca incepand cu Windows XP sistemul trece automat la ora de vara fara interventie manuala, iar odata cu sistemul, trec, implicit si programele instalate. Ora Greciei e si ora României iar sistemul de schimbare a orei se aplica si pentru ei. Pur si simplu nu vor sa plătească atat de mult... Or sa faca un pic de scandal dar de dat banii îi vor da, pentru ca risca sa ramana fara asigurare si fara licența.

0 (4 voturi)
alex i
28.03.2017, 10:19:08

Nu numai ca n-o sa-si primeasca banii, dar risca si amenda sau chiar puscarie. Pentru astia care sustin ca e vina agentiei, poate-mi explica si mie vreo unul cum sta treaba cu spartul serverelor sau clonatul cardurilor. Tot vina bancilor si a detinatorilor de servere e ca nu si-au securizat mai bine sistemele, incat sa nu permita astfel de fraude?

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (17)