Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

Ceremonie religioasă impresionantă la Târgu Jiu, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena VIDEO

2
21 May 2022 10:03:56
Autor: Alin Ion
Aproximativ 3.000 de persoane au participa la procesiunea religioasă Foto: Primăria Târgu Jiu
Aproximativ 3.000 de persoane au participa la procesiunea religioasă Foto: Primăria Târgu Jiu

O procesiune religioasă impresionantă a avut loc vineri seară, 20 mai, în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru a marca Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care sunt ocrotitorii spiritualii ai oraşului de pe malul Jiului.

Aproximativ 3.000 de persoane au participat la procesiunea religioasă, care s-a desfăşurat pe străzile din centrul municipiuluio Târgu Jiu. 

Icoanele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost scoase din biserică şi purtate pe străzi până în Piaţa Prefecturii, unde a avut loc o slujbă. 

200 de preoţi din tot judeţul Gorj, unii însoţiţi şi de enoriaşi, au fost prezenţi la manifestarea religioasă. Poliţiştii locali au purtat făclii. 
 

Filipineză, la ceremonia religioasă de la Târgu Jiu

 
Credincioşii prezenţi la ceremonia religioasă au fost impresionaţi: „Este foarte frumos, mai ales că participă un număr mare de persoane, asta şi pentru că în ultimii doi ani nu s-a mai desfăşurat din cauza pandemiei“, a spus o târgujiancă. 

La manifestare a fost prezentă şi tânără din Filipine, care a venit în vizită la soacra sa: „Este prima dată când văd aşa ceva şi mi se pare interesant“.  
 
Sursa Primăria Târgu Jiu 
 
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus: „Este un moment important pentru viaţa urbei noastre deoarece îi marcăm pe Sfinţii Împăraţi, iar participarea locuitorilor este foarte numeroasă, iar acest lucru ne bucură foarte mult“.
 
Sursa Primăria Târgu Jiu 

În această perioadă se desfăşoară şi Zilele Municipiului Târgu Jiu, care se vor încheia dumninică, 22 mai, cu un concert susţinut de Andra. 
 
 
Vă recomandăm să citiţi şi
 
Va fi înfiinţat un partid al persoanelor cu dizabilităţi. „Drepturile care sunt date pe hârtie sunt puţine“ 

Stâlp căzut din senin pe plafonul unei maşini, pe o stradă din Târgu Jiu

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Pitrea Piron
21.05.2022, 10:24:19

Noi vrem sa stim daca banii castigati de popime cu aceasta ocazie au fost taxati si care e suma intrata la buget.

www.brave.com
21.05.2022, 21:06:24

Mai bine scoteau icoana lui Bush care ia scapat de rusi decat a criminalului Constantin care si-a ucis nevasta si fiul...

-12 (14 voturi)
Modifică Setările