Primele declaraţii ale omului de afaceri din Târgu Jiu bătut cu ranga pe stradă. Cine crede acesta că se află în spatele agresiunii: „Au vrut să mă omoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Glodeanu a fost bătut chiar lângă casa lui
Florin Glodeanu a fost bătut chiar lângă casa lui

Omul de afaceri Florin Glodeanu, din Târgu Jiu, care a fost bătut cu brutalitate, marţi, în plină stradă, chiar lângă locuinţa sa, de către doi indivizi, a făcut primele declaraţii despre acest incident.

Acesta a povestit cum s-a întâmplat totul şi în ce stare se află după ce a fost lovit cu pumnii şi cu un obiect din fier, asemănător unui ciocan: „Am ieşit din casă la ora 8.00 fără zece şi am găsit roata la maşină tăiată şi când am vrut să mă întorc să iau o cheie a venit cineva din spate să-mi ceară telefonul să dea un bip, dar am văzut că vrea să mă agreseze şi am făcut o eschivă, a dat cu mine jos şi altul a venit cu un obiect din fier, la vreo 30-40 de centimetri, stil ciocan. După ce au considerat că au făcut treaba au fugit. M-au lovit mai mult în picioare. Au vrut să mă lovească şi în alte părţi, dar s-au speriat de ceva, de o femeie care a venit, şi au fugit. Nu am suferit fracturi, dar am găuri în picior şi muşchiul este făcut ca un fel de carne de şniţel. Nu am voie să mă deplasez. Am avut şi noroc“. 

„Au vrut să mă omoare“

Florin Glodeanu, în vârstă de 42 de ani, spune că îl marchează faptul că o asemenea faptă s-a petrecut pe stradă, în plină zi, lângă locuinţa sa. El crede că agresorii au acţionat la comandă şi că au vrut să-l ucidă: „Mă marchează faptul că s-a întâmplat la ora 8.99 dimineaţa, într-o zonă în care locuiesc oameni cunoscuţi, să te aştepte doi oameni la poartă. În locul meu poate să fie oricine supără pe cineva. Contra unei sume de bani poate să trimită o «săgeată». Mă interesează cine i-a trimis. Cred că au fost profesionişti. Nu-i cunoşteam. Au acţionat la o comandă. La cum văd filmarea, cred că au vrut să mă omoare, aşa cum am simţit-o. Am pus mâinile în cap şi au dat la picioare că erau mai libere“.

„Miza este capitalul românesc“

Florin Glodeanu a reuşit să câştige în urmă cu puţin timp o licitaţie la Direcţia Silvică Gorj prin care are dreptul să culeagă trufele din pădurile statului.Omul de afaceri recunoaşte că a primit în ultima perioadă o serie de ameninţări. Victima bănuieşte că în spatele atacului s-ar afla concurenţa sau persoanele pe care le-a deranjat cu activitatea pe care o desfăşoară.

„Bănuiesc pe cineva care ar fi trimis. Nu este vorba de foşti parteneri de afaceri. Eu particip la licitaţii din anul 2012. Bineînţeles că poate am deranjat pe cineva, dar poate că este ceva mai profund. Deranjezi pe cineva tot timpul, dar să ajungi să te aştepte în mijlocul străzii... Da, am primit ameninţări şi am depus plângeri la poliţie. Eu mă ocup din anul 2009 de trufe. Miza este că au impresia că pot să domine piaţa dacă mă fac pe mine să-mi fie frică. Miza este capitalul românesc. Din concurenţă este posibil să fie cineva. Trufele sunt o afacere sezonieră cu flora spontană. Se plăteşte o sumă înainte şi nu se ştie dacă o recuperezi. Eu fac export cam pe toate continentele. Sper că autorii vor fi prinşi. Sper să fie un exemplu pentru societate“, a mai spus omul de afaceri gorjean.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite