Comuna lui Brâncuşi are o hartă digitală cu toate obiectivele turistice. Descoperire incredibilă făcută într-o peşteră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Muzeu Constantin Brâncuşi este vizitată de peste 10.000 de turişti                  Foto: Discover Peştişani
Casa Muzeu Constantin Brâncuşi este vizitată de peste 10.000 de turişti                  Foto: Discover Peştişani

Autorităţile din comuna Peştişani, Gorj, în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi, au realizat o hartă digitală cu cele mai importante obiective turistice care merită vizitate de pe raza localităţii.

Printre acestea se află Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi“, dar şi Peştera Cioarei, unde a fost găsite unele dintre cele mai vechi oseminte umane de pe cuprinsul Europei.

Isabela Coară, coordonator al programului „Discover Peştişani“, a explicat că harta cuprinde peste 20 de obiective turistice de pe raza comunei Peştişani: „Pandemia ne-a restricţionat puţin acţiunile de promovare a comunei Peştişani, motiv pentru care, în prezent, deoarece avem mai multe libertate, am început să activăm sursele de promovare pentru turismul din localitate, pentru oamenii de aici şi frumuseţilor zonei.“

Harta digitală este concepută de Centrul de Informare Turistică Peştişani cuprinde obiectivele turistice din Peştişani şi este actualizată în permanenţă. Include, în momentul de faţă, peste 20 de obiective turistice, cum ar fi: stejarul secular din Brădiceni, Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi“ din satul Hobiţa, barajele de acumulare Vâja şi Clocotiş, vârful Oslea, bisericile din lemn din satele Frânceşti, Gureni, Peştişani, Hobiţa, Piatra Boroştenilor, Peştera Cioarei, unde s-au descoperit cele mai vechi oseminte umane din Europa, busturile lui Brâncuşi, o moară pe apă, Valea Bistriţei şi Valea Bistricioarei“.

Cum poate fi accesată harta digitală

Harta este disponibilă pentru toţi utilizatorii de Google Maps.  

„Turiştii pot accesa această hartă pe pagina de Facebook a centrului de informare turistică Peştişani, fie o găsesc pe pagina de Facebook Discover Peştişani. Harta este afişată atât în format Street View, dar şi în format din satelit, unde vor putea să vadă exact locaţia, iar fiecare obiectiv turistic are şi o descriere, precum şi fotografii. Harta este realizată în Google Maps şi poate să ofere indicaţiile rutiere“, a mai spus Isabela Coară.

Hartă cu toate spaţiile de cazare

Autorităţile mai lucrează la o hartă cu toate spaţiile de cazare din comuna Peştişani,. Care va fi disponibilă în curând.

„Mai avem în lucru o hartă cu toate posibilităţile de cazare din Peştişani. Sunt aproximativ 150 de locuri de cazare în prezent, cu menţiunea că sunt multe pensiuni în construcţie, iar unele vor fi finalizate în acest an.

De asemenea, o să facem hărţi cu traseele turistice,. la care suntem sprijinişi de Salvamont Gorj“, a adăugat coordonatorul programului „Discover Peştişani“.

Zeci de mii de turişti ajung anual la Hobiţa. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Peştişani, la Festivalul Iei de la Hobiţa participă peste 10.000 de turişti. De asemenea, Casa Muzeul Constantin Brâncuşi atrage anual aproximativ 10.000 de vizitatori.

Click AICI pentru avedea harta digitală cu obiectivele turistice din Peştişani.


Vă recomandăm să citiţi şi 

Liceanul care va reprezenta România la două olimpiade internaţionale

Gorjean măcelărit cu o sapă de către prietenul de pahar

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite