Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

Criminal periculos, liberat din puşcărie după 15 ani. A ucis o poştăriţă într-un mod sălbatic

10
18 Jan 2021 17:30:28
Autor: Alin Ion
Poştăriţa a fost ucisă într-un mod cumplit într-o pădure                                                 FOTO: Arhivă
Poştăriţa a fost ucisă într-un mod cumplit într-o pădure                                                 FOTO: Arhivă

Unul dintre autorii unei crime oribile, care a îngrozit toată România, a fost eliberat din penitenciar, după aproximativ 15 ani în spatele gratiilor.

Iulian Pană este unul dintre cei trei criminali care au ucis-o într-un mod cumplit, în vara anului 2005, pe poştăriţa Ioana Petrişor, care avea vârsta de 31 de ani.

„Admite propunerea formulată de comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind petentul Pană Iulian. 

Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Pană Iulian, aflat în executarea mandatului nr.66/2010, emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinţei penale nr.62/2007. 

Cheltuielile judiciare în sumă de 130 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Pleşu Mircea, ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. 

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare“, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.
 

I-au zdrobit capul cu un bolovan şi i-au înţepat inima cu şurubelniţa

Poştăriţa a fost răpită de pe stradă de către cei trei criminali. Aceştia se cunoşteau din vedere cu victima. 

Femeia (foto dreapta, sursa arhivă personală) avea asupra ei aproximativ 200 milioane lei vechi, reprezentând pensiile mai multor bătrâni dintr-un cartier din municipiul Târgu Jiu. 

Scopul răpirii şi al crimei a fost jaful. 

Femeia a fost dusă într-o pădure din Obârşia Cloşani, după Baia de Aramă. Criminalii i-au zdrobit capul cun un bolovan, iar corpul şi inima au fost înţepate cu o şurubelniţă. Cadavrul a fost ascuns în tufe pentru a nu fi găsit. Femeia avea un copil de câţiva anişori, iar soţul era plecat să muncească în străinătate. 

Criminalii au fost prinşi după aproximativ trei luni. Gabriel Margitu şi Grigore Burlan au condamnaţi la câte 30 de ani, iar Iulian Pană la 23 de ani de închisoare. 

Vă mai recomandăm să citiţi 
 
Şi-a pus un scutec în loc de mască de protecţie. Bărbatul a vrut să intre în sediul unei instituţii
 
 
Gest admirabil. Adună calculatoare şi tablete vechi, le repară şi le donează elevilor fără posibilităţi

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Matei Basarab
18.01.2021, 17:36:54

Interesant. A stat doar 5 ani la facultate. A facut Politehnica.

-2 (8 voturi)
Ovidiu Olariu
18.01.2021, 18:26:36

Toate cele 3 lepre ar fi trebuit sa-si petreaca toatā viata in puscarie, dar nu pe banii contribuabililor, ci pe banii lor si ai familiilor lor !

+4 (4 voturi)
Radu Mîrcea
18.01.2021, 17:59:10

ALIN ION In 2005 a fost crima. .

-9 (9 voturi)
leonard crassas
18.01.2021, 18:00:44

Justitie facuta pentru hoti de catre slugile lui dragnea(D), cu iordache niculicea si bubosul care bine mersi este si acum in functie importanta .Si fratii lor din fsn nu iau nici o masura (sanchi, suntem in pandemie), Clasa politica de ...........Asta inseamna ignoranta din partea unora a votului. Sunt sigur ca la urmatoarele alegeri tot fsn va invinge fiindca ne place.

+1 (3 voturi)
un motan intransigent
18.01.2021, 18:33:29

Postarita ar fi trebuit sa aiba cu ce sa se apere. Natura meseriei include pericole. O arma (un pistolet) chiar devine util.

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările