Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

Cum a ajuns o franţuzoaică, absolventă a Universităţii Sorbona, să conducă minele aurifere din Munţii Apuseni

3
23 Sep 2019 04:02:28
Autor: Alin Ion
Minele Stănija au fost administrate de o societate franceză                                      FOTO:  Cockerell 1937,
Minele Stănija au fost administrate de o societate franceză                                      FOTO:  Cockerell 1937,

Ocupaţia principală a populaţiei din Munţii Apuseni încă din timpuri îndepărtate a fost exploatarea aurului din zonă.

După 1 decembrie 1918, exploatarea metalului preţios a fost făcută de către Societatea „Mica“, cea mai importantă din domeniul mineritului aurifer. Un deceniu mai târziu, minele au fost vândute unui grup de investitori francezi care au înfiinţat Societatea „Mines d’or de Stănija”, a exploatat zăcămintele aurifere până în 1948, când toate minele din Munţii Apuseni au fost naţionalizate. 
 
Societatea „Mica“ a început activitatea prin intrarea în posesie a unor importante perimetre miniere achiziţionate de la localnici sau de la reprezentanţi ai unor mici asociaţii miniere din zonă. De asemenea, societatea a mai preluat şi alte mine decăzute, care au fost eficientizate. „Astfel, în primii ani ai celui de al treilea deceniu al secolului trecut mina de aur „Albini” de la Stănija, minele de la Băiţa şi Căinelu de Sus, minele de aur din zona Breaza-Zlatna, minele Societăţii „Pyrit”, Societatea Franceză de Mine de Aur din Transilvania, Societatea „Aur”, asociaţiile miniere „Coranda” şi „Fortuna” din Certej-Hondol, minele Societăţii „Gheorghe Şuluţiu” de la Roşia Montană au fost cumpărate în totalitate sau doar parţial de „Mica” şi eficientizate printr-o serie de lucrări de refacere, rezultatele acestei politici fiind, în general, mulţumitoare“, se arată în lucrarea „Mineritul aurifer în Munţii Apuseni între Marea Unire şi Naţionalizare (1918-1948)“ al istoricilor Cristina şi Nicolae Cătălin Rişcuţa.
 
Minele de aur „Albini” de la Stănija au fost cumpărate în anul 1923 de societatea „Mica“ şi se estima că au rezerve foarte mari. Valoarea tranzacţiei a fost de 8 milioane de lei şi peste 3.000 de acţiuni.
 
„În anii următori, până în 1933 când minele de la Stănija au fost vândute unor acţionari francezi constituindu-se o nouă societate minieră - „Mines d’or de Stănija” – minele Societăţii „Albini-Stănija” au avut o producţie oscilantă, mai -mult slabă dacă luăm în considerare estimările cantităţilor de minereu auro-argintifer făcute în 1923 la preluarea acestora de către „Mica”. Această situaţie s-a datorat în principal investiţiilor reduse care s-au efectuat, defecţiunilor repetate intervenite la instalaţiile de producţie, activitatea constând mai mult în organizarea şi pregătirea unor terenuri pentru o viitoare exploatare“, mai prezintă de cei doi istorici.
 

O societate franceză a achiziţionat peste 60 de concesiuni miniere

 
Societatea „Mica“ a vândut 63 concesiuni miniere cumpărate de la Iuliu V. Albini, precum şi alte perimetre, instalaţii miniere. Noua şefa era licenţiată a Universităţii Sorbona.
 
„Zece ani mai târziu, la 30 octombrie 1933, minele de la Stănija au fost vândute printr-un contract încheiat între Societatea „Mica”, Societatea „Pyrit” pe de o parte şi Societatea franceză „Mines d’or de Stănija” pe de altă parte. Preşedintele Societăţii „Mines d’or de Stănija”, desemnat de către investitori, a fost Ane Marie Barral (licenţiată în ştiinţe naturale la Universitatea Sorbona)“, se prezintă în studiul „Mineritul aurifer în Munţii Apuseni între Marea Unire şi Naţionalizare (1918-1948)“. 
 

Raportul întocmit de inginerul britanic care a dus la creşterea producţiei

 
În anul 1934 a fost elaborat un plan de lucru prin care se urmărea obţinerea unei producţii satisfăcătoare de aur şi deschiderea de noi filoane pentru a fi exploatate. Un alt obiectiv important stabilea construirea unei uzine centrale, pentru că până atunci minereul era prelucrat de trei mici uzine. 
În ciuda unor investiţii care s-au făcut, producţia nu era una mulţumitoare, astfel că în primăvara anului 1937, Anne Marie Barral l-a angajat pe Leslie Maurice Cockerell, inginer consultant britanic, în vederea inspectării, cercetării la faţa locului şi întocmirii unui raport cu măsuri concrete şi eficiente de creştere a producţiei de metal preţios. Raportul a fost tipărit la Londra câteva luni mai târziu. 
 
„Leslie Maurice Cockerell propunea un plan de dezvoltare care trebuia să înceapă cu studii specializate asupra celor mai avantajoase puncte bogate în minereu, iar lucrările miniere trebuiau organizate în funcţie de specificul geologic al fiecărui filon. Cockerell propunea reevaluarea depozitelor de nisipuri aurifere de la Stănija în vederea unei noi prelucrări, fiind sigur că acestea conţineau cantităţi importante de aur (în urma prelucrării minereurilor aurifere la uzina de stampare, cantitatea de aur extrasă varia între 50%-60%/tone de minereu). Modernizarea instalaţiilor de prelucrare a minereurilor, modernizarea căilor de comunicaţie şi utilizarea vehiculelor cu motor, constituiau alte obiective pe care inginerul britanic le considera esenţiale pentru dezvoltarea viitoare a zonei şi creşterea producţiei de aur“, se arată în studiul „Mineritul aurifer în Munţii Apuseni între Marea Unire şi Naţionalizare (1918-1948)“. Investiţia estimată pe termen lung era de 100.000 de lire. 
 
Punerea în aplicarea a raportului a avut drept consecinţe creşterea considerabilă a producţiei de metal preţios. 
 

Cele mai mari producţii şi naţionalizarea

 
Perioada celui de Al Doilea Război Mondial a afectat activitatea de producţie de la Stănija. Lucrările de deschidere de noi filoane, galerii şi puţuri au fost limitate. S-a pus mai mult accentul pe lucrări de întreţinere şi exploatare a galeriilor existente. Modernizările propuse au fost întârziate.
 
După război, în anul 1946, producţia de metal preţios a cunoscut o creştere ca urmare a găsirii unor filoane de aur nativ, cu toate că echipamentele erau degradate. În anul următor, planul de producţie a fost îndeplinit 100%. 
La 11 iunie 1948 au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie ale tuturor exploatărilor miniere din zona Munţilor Apuseni. Procesul de naţionalizare urma să respecte normele stabilite de guvern.
 
„Trecerea patrimoniului mobil şi imobil în proprietatea statului s-a realizat, astfel, până la 31 iulie 1948. Toate exploatările miniere din zona Brad, Stănija, Zlatna etc. au constituit Centrala Auro-Argintiferă şi a Metalelor Neferoase, devenită mai târziu Trustul Aurului Brad70. Bunurile imobile din zona Brad, Stănija, Zlatna, naţionalizate, au constat în terenuri, instalaţii, păduri, căi de comunicaţii (cale ferată, funicular) etc. Cele mobile, grupate pe secŃiuni au fost materii prime, minereu stampat (aflat în stoc la 31 iulie); fonduri bancare aparţinând Societăţii „Mica”, acţionară la „Mines d’or de Stănija” şi depuse la Banca Naţională de Credit Industrial, Banca Românească Vâlcea, C.E.C., Banca Românească, bonuri de tezaur, în valoare totală de 18.917.158 de lei“, mai precizează cei doi istorici 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Smeritu Pahomie
23.09.2019, 17:05:33

AURUL Romaniei inca e acolo si va ridica poporul din saracie atunci cand #CIUMA ROSIE dispare definitivl.

Ion Capsuna
23.09.2019, 18:30:28

Aurule e acolo! In 2000 de ani multe natii au beneficiat de el, numai romanii nu: romanii, turcii, austriecii si ungurii, rusii...! daca nu se vor face contracte solide, de zacamintele de la Rosia Montana vor continua sa beneficieze altii, caci unde nu-i cap... se aduga gasca de profitori!

vasile sica
23.09.2019, 17:38:13

Gunoaiele poolitice post decembriste au furat au vandut ,au facut legi proaste ,au subminat economia tarii au facut legi pentru mafioti etc etc,dar va veni vremea cand vor fi judecati si vor plati.