Cum a ajuns Oltenia sub stăpânirea Imperiului Habsburgic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenia a ajuns în anul 1717 sub stăpânirea Imperiului Habsburgic ca urmare a neînţelegerilor dintre boierii Ţării Româneşti şi domnitori. Stăpânirea s-a menţinut vreme de două decenii.

La sfârşitul anului 1715, Imperiul Otoman l-a trimis în grabă pe Nicolae Mavrocordat de pe tronul Moldovei pe cel al Ţării Româneşti ca urmare a intervenţiei austriace în războiul turco-veneţian. Cantacuzinii despre care se circulau informaţii că negociau cu austriecii au fost înlăturaţi de la conducerea ţării. Nicolae Mavrocordat era omul de încredere al Porţii. Noul domn a fost instalat pe tron la sfârşitul lunii ianuarie şi a trebuit să ducă la îndeplinire cererile mari de bani şi de produse venite din partea Porţii, pentru a susţine noua campanie antiveneţiană în curs de pregătire şi conflictul iminent cu Imperiul habsburgic. Boierimea era silită la sacrificii mari în folosul Imperiului. Boierii care nu se supuneau erau maltrataţi şi arestaţi, iar averile confiscate. 

Războiul turco-austriac a început în aprilie 1716. Boierii nu vedeau o altă cale de a scăpa de Mavrocordat decât printr-o colaborare cu astriecii. „Apelul la imperialii vecini a fost reacţia elementară şi firească a unei întregi clase căreia nu i-a trebuit mult pentru a înţelege că permanentizarea regimului instaurat de Nicolae Mavrocordat ar fi însemnat nu numai agravarea dominaţiei otomane asupra ţării dar şi un pericol grav pentru unele din interesele ei esenţiale. Orientarea boierilor spre imperiali se încadra într-o veche tradiţie de politică externă a Ţării Româneşti ale cărei începuturi se află încă în veacul al XVI-lea şi care se sprijinea mai ales pe iniţiativele mai recente ale lui Şerban şi Ştefan Cantacuzino; ceea ce a dat însă vigoare neaşteptată acestei tradiţii, acceptate acum, practic, de unanimitatea boierimii, â fost formula nouă de guvernare, introdusă în ţară de cel dintâi dintre domnii fanarioţi“, se arată în lucrarea „Oltenia sub stăpânirea austriacă“ a istoricului Şerban Papacostea. 

Cum a fost cucerită Oltenia 

Victoria armatei habsburgilor de la Petrovaradin a fost semnalul care i-a trezit pe boieri că otomanii aveau probleme şi că era momentul oportun de a schimba domnitorul. Mavrocordat îi chemase pe boieri la Bucureşti, pentru a-i determina să mai contribuie prin constrângere cu bani. Prin doi trimişi ai boierilor, generalul Steinville a trimis în ţară câteva unităţi militare austriece. Prima incursiune a avut loc în Oltenia. „Intrând în ţară pe la Orşova, un detaşament de 200 „cătane" austriece pune pe fugă corpul de oaste relativ însemnat trimis la graniţă, sub conducerea vel-serdarului Petru Obedeanu. Explicaţia acestei înfrângeri fără bătălie o dă cronica lui Radu Popescu, de fidelitate nedesminţită faţă de Nicolae Mavro-cordat. După sosirea ştirilor cu privire la înfrângerile suferite de armatele otomane, unităţile turceşti din Oltenia se refugiază la sudul Dunării «... şi numai ai noştri au rămas dincoace şi au aşteptat până au venit catanele, dară nici un război n-au făcut, ci au început a fugi şi slujitori şi căpetenii îndată ce i-au văzut. Şi mai mult decât 200 de catane n-au fost şi ai noştri 3 000. Că aşa i-au purtat Obedeanul, fiind ficlean, s-au fost ajuns cu dânşii şi i-au şi învăţat în ce vr6me să vie, când era slujitorii risipiţi şi făr de grijă, negata. Şi aşa din-tr-acel hicleşug s-au stricat acele oşti şi au fugit şi catanele au venit la Cerneţi de au apucat acel corn de ţar㻓, se mai prezintă în volumul  „Oltenia sub stăpânirea austriacă“

O a doua acţiune a boierilor alături de austrieci determină trecerea Olteniei sub ocupaţia austriacă. „Alţi mari boieri olteni, serdarul Barbu Cornea Brăiloiu şi Bengescu, îndrumează catanele venite din Ardeal împreună cu care coboară prin pasul Vulcanului spre Târgu-Jiu; trecând sumar peste explicaţia defecţiunii populaţiei, atribuită fricii de catane şi de jafurile şi uciderile comise de ele, Radu Popescu constată lapidar faptul împlinit, trecerea Olteniei sub controlul efectiv al imperialilor: «Dentru carii unii de frică şi de groază s-au dat şi s-au unit cu dânşii, atâta cât oamenii domneşti pentru trebile ţării nici cum nu putea să margă peste Olt»“, prezintă istoricul Şerban Papacostea.

Capturarea domnitorului Nicolae Mavrocordat

Boierii nu voiau să se oprească aici şi au dorit înlăturarea de pe tron al lui Mavrocordat. Căpitanul austriac a intrat în ţară pe la Turnu Roşu şi a înaintat până la Piteşti, dar boierii l-au informat pe domnitor că urma să intre şi în Bucureşti. Mavrocordat a fugit din Bucureşti şi s-a refugiat la Giurgiu, sub protecţia oştirii otomane. Aflând că a fost păcălit, acesta s-a întors în Capitală şi l-a executat pe unul dintre conducătorii boierimii rebele. A urmat represiuni împotriva boierilor, prin execuţii şi impuneri mari. Singura spranţă a boierilor era ajutorul dat de austrieci. În toamna anului 1716, Timişoara a capitulat şi a făcut posbilă extinderea stăpânirii austriece până în Oltenia. Această nouă configurare a forţelor a permis organizare unor acţiuni de amploare în Ţara Românească. Hotărârea de a-l da jos pe Mavrocordat a fost luată de către comandamentul austriac din Transilvania.

Domnitorul şi-a trimis trupe importante pentru a recâştiga Oltenia. „O manevră abilă a boierimii ostile l-a lipsit pe Mavrocordat de o parte însemnată a trupelor de care dispunea; la îndemnul boierilor Radu Golescu, Grigore Băleanu şi Şerban Bujoreanu, domnul încearcă să recâştige controlul asupra Olteniei, trimiţându-l pe Radu Popescu, investit, în acest scop, cu titlul de ban. Restul aveau să-l desăvârşească unităţile trimise de austrieci şi surpriza: «Ce dacă boiarii acei ficleni atunce găsindu-şi vremea de să dusese Radul banul şi cu ostile ce fusese la Bucureşti, îndată au scris la Barbul sărdariul că iaste vremea să vie să ia pe domn, că ostile ce-au fost s-au dus cu banul Radul. Puţintele oşti ce au rămas le vor chivernisi ei de nu vor sta nimica împotrivă»(n.r.- Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti)“, se arată în lucrarea istoricului Şerban Papacostea. 

La scurt timp, unităţi de catane sârbeşti şi româneşti, sun conducerea căpitanului imperial Ştefan Dettine, au reuşit să înainteze până la Bucureşti, în 14 noiembrie 1716. Trupele de pază sunt decimate, iar domnitorul este capturat şi dus în Transasilvania.

Recucerirea Ţării Româneşti şi convenţia de la Sibiu

Gheorghe Cantacuzino, cel susţinut de boieri să ocupe tronul, a fost anunţat că operaţiunea a fost un succes. Însă, Imperiul Habsburgic nu dorea să menţină trupe în Muntenia, astfel încât acestea au fost retrase, în ciuda insistenţelor boierilor. 800 de boieri fug din Bucureşti, de teama unei reacţii a Imperiului Otoman. Boierimea se întâlneşte la Târgovişte şi decide să pună şara sub suzeranitatea împăratului. Din nou, austriecii refuză să trimită trupe în Muntenia. Situaţia a permis turcilor să recucerească rapid provincia. Aceştia l-au numit domnit pe Ioan Mavrocordat, care a intra în Bucureşti la începutul anului 1717, însoţit de trupe turceşti şi tătare. Ioan Mavrocordat şi turcii au înţeles că trebuie să ajungă la o înţelegere cu boierii, astfel încât să nu fie nevoie de folosirea unor trupe suplimentare. De asemenea, s-a semnat convenţia din 24 februarie de la Sibiu, care prevedea retragerea unităţilor imperiale staţionate în ţară şi recunoaşterea autorităţii lui Ioan Mavrocordat în cele 12 judeţe ale Munteniei, care recunoştea autoritatea habsburgică în Oltenia.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite