Cum se făcea pâinea pe actualul teritoriu al României acum 350 de ani. „Aspectul exterior era asemănător unei lipii“

Pâinea de acum 350 de ani semăna mai mult cu lipa

Resturile unei pâini au fost descoperite într-o locuinţă din prima jumătate a secolului al XVII-lea din zona comuna Dobreni, judeţul Neamţ. Istoricul Rodica Popovici a studiat această descoperire şi a ajuns la mai multe concluzii cu privire la modul în care se făcea pâinea în urmă cu aproximativ 350 de ani.

Pâinea găsită se prezenta sub forma unor resturi carbonizate. „Cercetând cu atenţie fragmentele carbonizate, ne-am putut da seama că ne aflăm în faţa unei pâini care a avut o formă rotundă şi aspectul exterior asemănător unei lipii. Ea avea marginile uşor înălţate, de circa 2,6 cm, o grosime medie de 2,8 cm, spre mijlocul ei fiind mai subţire, de numai 1,3 cm. Diametrul mediu s-a putut aprecia, prin reconstituire, la circa 29 cm. (...) Aluatul de făină din care a fost preparată nu era suficient de bine dospită“, susţine istoricul Rodica Popovici. 

Descoperirea de la Dobreni este foarte importantă pentru că nu s-au mai găsit resturi de pâine în aşezări urbane şi rurale medievale româneşti.

„Cea mai bună pâine obişnuită pe care ţin minte să o fi gustat vreodată“

Informaţii importante despre modul în care se făcea pâinea în urmă cu mai multe secole sut oferite de către călătorii străini.  

„Unele izvoare narative ne dau informaţii despre calitatea pâinii. În acest sens, amintim relatările lui Petru Bogdan Baksil sau Pietro Deodato Baksil, cum obişnuia să i se spună în italiană, episcop al Sofiei în vremea vizitei sale apostolice în Moldova anului 1641. În «Dare de seamă despre Moldova», care cuprinde o bogăţie de date privind istoria economică şi socială, el nota, printre altele, că «pâinea nu e rea, mai ales aceea pe care o fac ungurii», afirmaţie desigur parţial subiectivă. O altă apreciere în legătură cu calitatea pâinii din Moldova o întâlnim şi la neguţătorul englez Robert Bargrave care, în drumul de întoarcere de la Constantinopol spre ţara natală, ajunge la Galaţi, în octombrie 1652, unde găseşte, după spusele sale, «cea mai bună pâine obişnuită pe care ţin minte să o fi gustat vreodat㻓.

„Macină în fiecare zi făină proaspătă“

De asemenea, călătorii străini au prezentat şi informaţii cu priivire la ingredientele folosite. „Cele mai numeroase naraţiuni se opresc însă asupra preparatelor din mei, care ocupau, fără îndoială, un loc foarte important în alimentaţia omului de rând, dar constituiau şi o curiozitate pentru cei ce le întâlneau aici prima oară. În această privinţă, de un interes aparte sunt consemnările datorate lui Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, ofiţer în corpul de armată suedo-polon, care, urmărit de trupele moscovite ale lui Kropotov, ajunge în primăvara anului 1710 în Moldova, unde îşi ostoieşte foamea cu mălaiul moldovenesc. (...) El consemna astfel: «ne-am ospătat cu un fel nou de pâine moldovenească, numită pe limba lor mălai, care se face doar din făină de mei, fie fiartă sau coaptă fără drojdie în spuză sau în cuptor. Totuşi noi am plătit-o la început destul de scump şi am mâncat-o ca şi cum ar fi fost marţipan".

Von Weismantel ne oferă amănunte despre pâinea, plăcinta şi mămăliga din mei: „Ei macină mei din care coc în spuză sau în cuptor plăcinte sau terci pe care îl mănâncă cu lapte sau cu brânză şi sunt mulţumiţi. Toţi au răşniţe de mână în casele lor; ei macină în fiecare zi făină proaspătă cât le trebuie pentru o zi".