Destinul nemilos al poetului Vasile Militaru, mort în închisoarea comunistă. „Din ocnă, Draga Mea, îţi scriu iar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Militaru a murit în închisoarea de la Ocnele Mari
Vasile Militaru a murit în închisoarea de la Ocnele Mari

Vasile Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din perioada interbelică. Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a devenit cunoscuta romanţă „A venit aseară mama“. Acesta a fost închis de comunişti în două rânduri, ca urmare a opoziţiei poetului, şi a murit închisoarea de la Ocnele Mari.

Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, în comuna Dobreni – Câmpurel, judeţul Ilfov, într-o familie de ţărani plugari. Cu toate că a absolvit doar patru clase din cauza situaţiei materiale precare a părinţilor, a compus primele poezii la vârsta de doar 15 ani.

S-a desprins de satul care a reprezentat universul său şi a plecat la Bucureşti, unde i-a prezentat scriitorului Alexandru Vlahuţă caietul cu pezii. Acesta l-a recomandat lui Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu Zamfirescu, care l-au încurajat pentru a continua creaţiile literare. Astfel, Vasile Militaru a debutat la vârsta de 18 ani, în 1904, în revista lui M. I. Petraşcu, „Literatură şi artă română“. A reuşit să se facă remarcat, poeziile sale fiind foarte bine primite. A început, apoi, colaborarea şi la alte reviste, ca „Flacăra“, „Drum nou“ şi la ziarul „Universul“ al lui Stelian Popescu. Devine cunoscut printr-o serie de fabule. Temele preferate ale operei sale sale sunt ortodoxia, naţionalismul, oamenii simpli, antisemitismul, satul românesc.

Unul dintre cei mai populari poeţi din perioada interbelică

În anul 1919 a publicat volumul de poezii „Stropi de rouă“, care conţinea versuri lirice şi pasteluri care descriau viaţa de la ţară. A reuşit să se angajeze la Ministerul Lucrărilor Publice. Vasile Militaru s-a impus, în perioada interbelică, drept unul dintre cei mai agresivi reprezentanţi ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă.

Totuşi, tema religioasă a rămas o constantă în opera sa. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Română, iar opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire.

„El înţelege poezia mai degrabă ca pe un manifest politic, social sau religios, îmbrăcat în formă estetică numai din raţiuni de ordin mnemotehnic şi persuasiv. Adevărata sa vocaţie pare cea de moralist (a se vedea Fabulele şi Vorbele cu tâlc), iar naţionalismul său sincer îl duce spre vecinătăţi cuziste şi legionare, ca şi spre un ferm anticomunism. A fost unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice (cu tot tributul de facilitate plătit popularităţii), iar unele dintre compoziţiile sale (ca poezia „Mama”, dedicată lui George Enescu şi devenită cunoscuta romanţă „A venit aseară mama...”) au fost puse şi pe muzică, bucu­rîn­du-se astfel de un plus de promovare, dar şi de rezistenţă în timp“, arată scriitorul Răzvan Codrescu. .

Adept al Mişcării legionare

Vasile Militaru s-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu, o apreciată actricţă. După anul 1933, s-a apropiat de Mişcarea Legionară, astfel că a dedicat legionarilor mai multe poezii, cele mai cunoscute fiind „Purtătorii torţei“ şi „Bucură-te ţară“. Poeziile legionare vor fi publicate în volumul „Temelie de veac nou“, apărut în aprilie 1938 la Editura Cartea Românească, sub pseudonimul Radu Barda. Tot cu acest pseudonim semnează o serie de articole şi poezii violent antisemite în ziarul „Porunca vremii“. 

Închis timp de un an

După ce comuniştii au venit la puterea, Vasile Militaru a căzut în dizgraţie. A fost închis ca urmare a legăturilor sale cu mişcarea legionară din decembrie 1951 şi până în decembrie 1952 la Prahova, Ghencea, Ocnele Mari, Fundulea, Ghelra şi Jilava.

Mai târziu, puterea comunistă i-a cerut să-şi pună condeiul în slujba regimului. Poetul a refuzat, spunând:  „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. 

Condamnat la 32 de ani de închisoare

Militaru

Vasile Militaru şi-a găsit adăpostul în casa unei familii de ţărani gorjeni, localitatea gorjeană Suseni, care-i erau prieteni de mulţi ani. De aici urmează să fie arestat de Securitate, în anul 1958, sub motivul de deţinere de materiale interzise. Urmează procesul şi condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74 de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligaţia de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai târziu, în 8 iuilie 1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. 

După acest trist eveniment, soţia sa a venit în vizită la Suseni, Gorj, pentru a mulţumi familiei Măruţă, căreia i-a prezentat şi ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a trimis-o din spatele gratiilor cu ocazia zilei sale de naştere. 

„Din ocnă, Draga Mea, îţi scriu iar, De ziua Ta gătind cuvinte, Nu-ţi pot trimite azi în dar, Decât o lacrimă fierbinte!“

Poezia a fost prezentată în volumul „Jefuit de liberate“ coordonat de Domnica Dijmărescu şi Dan Pupăză, care a văzut lumina tiparului în urmă cu câteva zile la editura Centului Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite