Discursul generalului Rădescu după manifestaţia comuniştilor din 24 februarie 1945. A fost ultimul prim-ministru al unui guvern român liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru înainte de instalarea regimului comunist
Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru înainte de instalarea regimului comunist

Pe data de 24 februarie 1945 a avut loc la Bucureşti o demonstraţie a Frontului Naţional Democrat, controlat de comunişti. În cursul protestului, grupuri de instigatori pro-Moscova au deschis focul asupra armatei şi civililor.

Generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România, care fusese numit în funcţie la data de 6 decembrie 1944 de regele Mihai, a avut la radio următorul discurs: 

Fraţi români,

Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mână de inşi, conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul

Luca, caută prin teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi.

Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa, nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenuncheat.

Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste fioroase hiene nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării. Sunt nenumărate blestematele lor

fapte, pe tot cuprinsul ţării. Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate. Astă-seară voi spicui, în treacăt, numai pe cele petrecute astăzi, fiindcă vreau să spulber

toate infamiile care au şi început să fie aruncate asupra mea şi asupra armatei, în scopul de a ascunde odioasele lor crime.

Din informaţiile mele de până acum, în urma celor petrecute în provincie şi în Capitală, vă aduc la cunoştinţă următoarele:

În Craiova, grupări armate au atacat puternic prefectura şi au luat-o cu asalt. La Caracal, mica dar viteaza garnizoană a rezistat cu îndârjire atacului dat, astfel că prefectura a putut fi salvată. În Braşov au devastat o cooperativă.

În capitală, crimele lor nu vor putea fi cunoscute în întregime decât mâine. Au tras focuri şi în palatul regal, două gloanţe pătrunzând în cabinetul mareşalului Palatului. Au tras şi în

Prefectura Poliţiei capitalei şi au atacat şi palatul Ministerului de Interne, unde mă găseam, un glonte pătrunzând lângă masa mea de lucru. Acum trei sferturi de oră, un grup ce manifesta simpatie şi adeziune a fost atacat de focuri de arme într-o maşină şi sunt 2 (doi) morţi şi 11 (unsprezece) răniţi. Acestea sunt pe scurt faptele petrecute astăzi. Criminalii care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei care, după spusele lor, ar fi provocatoare. Afirm cu toată tăria că nu poate fi o insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare.

În ceea ce mă priveşte am făcut tot ce este cu putinţă ca să împiedic orice tulburare. Am interzis adunarea populară proiectată de naţional-ţărănişti şi am lăsat liberă demonstraţia pe

stradă a F.N.D.-ului anunţată dinainte.

Acestea sunt faptele, aceştia sunt oamenii!“

După şpuţin timp, la data de 6 martie 1945, va fi instalat de către sovietici primul guvern comunist din România. Toate cuvântările la radio au fost cenzurate.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite