Economist gorjean, premiat de Academia Română, pentru o carte de criminalitate informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Scheau a fost premiat de Academia Română                                                     FOTO: TVR 1
Mircea Scheau a fost premiat de Academia Română                                                     FOTO: TVR 1

Mircea Şcheau a primit un premiu din partea Academiei Române pentru o lucrare privind criminalitatea informatică.

Mircea Şcheau a primit premiul „Victor Slăvescu” din partea Academiei Române. „Sunt cu adevărat onorat să primesc „Premiul Victor Slăvescu” acordat de Academia Română pentru lucrarea «Criminalitatea informatică privind transferurile financiare». Vreau să le mulţumesc din inimă pe această cale tuturor celor care mi-au oferit sprijin şi m-au îndrumat, pornind de la construcţia volumului, până la obţinerea acestei prestigioase distincţii“, a transmis Mircea Şcheau.

Volumul „Criminalitatea informatică privind transferurile financiare“ a apărut la Editura Economică Bucureşti. 

Activitatea lui Mircea Şcheau

Mircea Scheau este expert la Banca Naţională a României şi voluntar în cadrul programului CV-19. De asemenea, Mircea Şcheau este consultant în securitate cibernetică.

Acesta este cercetător post doctorand al Universităţii din Craiova. Mircea Şcheau este membru afiliat al Institutului de Cercetări Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi cercetător corespondent al Institutului de Studii Financiare din România.

scheau

FOTO: Banii tai de la TVR1 si TVR International

Mircea Şcheau este autor a numeroase lucrări de specialitate, printre care amintim: „Anti Money Laundering Effectiveness from a Legal Framework Perspective in Romania and European Countries, 19th RSEP International Economics, Finance & Business Conference“, care a apărut în anul 2020 la Universitatea Anglo-Americană din Praga, „Cyber Security Reactivity in Crisis Times and Critical Infrastructures“, „A Cryptocurrency Spectrum Short Analysis, Journal of Risk and Financial Management“, „Secure IT Evolution Short Analysis, Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control“ etc.

Activitatea lui lui Mircea Şcheau poate fi consultantă aici.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite