FOTO VIDEO Elena Udrea la Mănăstirea Tismana, de Sfânta Maria. „Împietează atmosfera“, i-a transmis o credincioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea a participat la toată slujba
Elena Udrea a participat la toată slujba

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi, astăzi, la Mănăstirea Tismana, la slujba de Sfânta Maria. Printre aceştia s-a aflat şi Elena Udrea, preşedinta PMP, aflată într-o vizită politică în judeţul Gorj.

Elena Udrea a atras, nu numai privirile credincioşilor prezenţi la Mănăstirea Tismana, dar şi pe cele ale preoţilor, care au invitat-o în faţă pentru a asista la slujbă. Prezenţa acesteia şi a celorlalţi politicieni nu a fost pe placul credincioşilor, care au susţinut că aceştia întinează sărbătoarea. „Ne simţim foarte bine, liniştiţi, dar să nu vedem politicieni în jurul nostru. Asta ne doare. Împietează atmosfera. Sunt revoltată. Nu ştiam că a venit Elena Udrea. Doamnele au văzut-o. Nu trebuia să vină. Cel puţin nu acum. Politicienii vor să profite de pe urma acestei sărbători“, a spus o credincioasă. 

„În loc ca oamenii să stea la slujbă, stau şi se uită la Udrea“

O credincioasă venită din Craiova la slujba de la Mănăstirea Tismana a spus că Elena Udrea distrage atenţia enoriaşilor: „Nu aveau ce căuta politicienii într-o zi mare. În loc ca oamenii să stea la slujbă, să fie atenţi, să se concentreze , stau şi se uită la Udrea“.  

Alţi credincioşi ar vrea ca politicienii să fie prezenţi mai des în mijlocul oamenilor simpli: „Având în vedere că este sărbătoarea creştinilor, fiind şi ei creştini, nu mi se pare nimic în neregulă să fie şi ei aici. Mi se pare ceva normal şi ar fi cazul să apară cât mai des în public“.  

Călinoiu: „Aici nu mai contează adversităţile politice“

La ceremonia religioasă de la Mănăstirea Tismana au mai fost prezenţi şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Ciprian Florescu, dar şi prefectul Alin Văcaru. Aceştia au stat la distanţă de preşedintele Mişcării Populare. „Noi suntem bucuroşi când suntem vizitaţi de oameni indiferent din ce parte vin, din limita judeţului, din judeţele ţării, din afara ţării. Aş ruga să nu politizăm această zi de mare sărbătoare şi nu mai credinţa ne poate ajuta să devenim oameni de bună credinţă“, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. 

Mănăstirea Tismana este cea mai veche din Ţara Românească, iar ziua de Sfânta Maria reprezintă hramul lăcaşului sfânt.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite