Elodia la masculin. Dragoste, gelozie şi un presupus amantlâc - ingredientele unei dispariţii misterioase ajunse în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Nistor, bărbatul dispărut acum şapte ani, şi Felix Dianu (dreapta), cel trimis în judecată pentru omor
Daniel Nistor, bărbatul dispărut acum şapte ani, şi Felix Dianu (dreapta), cel trimis în judecată pentru omor

Un cetăţean din Gorj a fost trimis în judecată pentru crimă, deşi cadavrul celui pe care este acuzat că l-a ucis n-a fost găsit până în prezent. Felix Dianu este judecat pentru că şi-ar fi ucis un prieten din gelozie în urmă cu şapte ani, într-o speţă asemănătoare cu celebrul caz „Elodia“.

Felix Dianu (42 de ani), localnic din oraşul gorjean Târgu Cărbuneşti, a fost trimis în judecată la jumătatea lunii iulie pentru omor şi profanare de cadavre, la capătul unei anchete începute acum 7 ani.

Suspectul trimis în judecată şi victima erau prieteni buni. Poliţia locală a fost sesizată pe data de 22 februarie 2010 privind dispariţia lui Daniel Nistor, de către fratele acestuia. Principalul suspect a fost, de la început, Felix Dianu, prieten al victimei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj l-au transformat în inculpat pe 27 aprilie 2010 şi au început urmărirea penală pe numele lui pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Pe 28 iulie 2010, speţa a fost preluată de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Gelozie extremă

Daniel Nistor s-a căsătorit în anul 2004, iar cinci ani mai târziu a divorţat. Procurorii arată în rechizitoriu că bărbatul a încercat să se împace cu soţia sa, care în toamna anului 2009 a plecat în Italia. Daniel Nistor era prieten apropiat cu Felix Dianu, dar relaţia dintre cei doi s-a deteriorat ca urmare a informaţiilor care ajunseseră la urechile lui Daniel Nistor despre o posibilă relaţie dintre fosta lui soţie şi Felix Dianu. Discuţiile dintre victimă şi fosta consoartă degenerau de cele mai multe ori în ameninţări. „Dacă nu te voi avea eu, nu te va avea nimeni“, îşi ameninţa Nistor fosta nevastă.

Ziua dispariţiei

Procurorii descriu ce s-a întâmplat în ziua de 15 februarie 2010, când susţin că Daniel Nistor a fost ucis de prietenul său. Bărbatul a ajuns acasă, în satul gorjean Creţeşti, cu o maşină condusă de fratele lui. Acolo, Daniel Nistor şi-a rugat fratele să-i împrumute maşina cu care dorea să ajungă în comuna vecină. Fratele l-a refuzat, iar Nistor a rugat pe un vecin să-l transporte. Pe drum, Daniel Nistor l-a văzut pe „Benone“, aşa cum era poreclit prietenul său Dianu Felix. I-a dat vecinului 10 lei pentru combustibil şi i-a spus că merge mai departe cu Felix.

De atunci, nu se mai ştie nimic de Daniel Nistor, acesta dispărând fără urmă. „În acest context, în care victima şi inculpatul s-au deplasat împreună cu autoturismul acestuia din urmă – inculpatul fiind persoana în compania căreia Nistor Daniel a fost văzut ultima dată, în viaţă sau în orice alt mod – pe fondul tensiunilor existente între cei doi şi a celor dintre victimă şi fosta sa soţie, Dianu Felix i-a suprimat viaţa victimei Nistor Daniel în cadrul unei agresiuni ale cărei consecinţe detaliate din punct de vedere medico-legal rămân neclare, în lipsa cadavrului victimei. Ulterior, în vederea evitării tragerii la răspundere penală, inculpatul a ascuns cadavrul lui Nistor Daniel, acesta rămânând negăsit până în momentul de faţă“, se arată în rechizitoriu.

Probele procurorilor

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Felix Dianu şi ca urmare a comportamentului acestuia după dispariţia lui Daniel Nistor. A doua zi, fratele victimei s-a întâlnit cu Dianu şi l-a văzut bandajat la mâna stângă. De asemenea, conform celor stabilite de anchetatori, la două zile de la dispariţia lui Nistor Felix Dianu i-ar fi solicitat unei femei s-o sune pe fosta soţie a lui Nistor de pe telefonul şi numărul victimei.

Cele mai importante probe din anchetă sunt mesajele trimise de pe telefonul lui Felix Dianu, pe care acesta a inserat cartela SIM a victimei. În aceste mesaje îi transmitea fratelui victimei şi mai multor prieteni că este plecat în Bulgaria. „Să-şi recunoască fapta, să spună unde l-a îngropat, pentru că suntem creştini şi trebuie să-i facem cele necesare“, a spus Dorin Nistor, fratele victimei.
 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite