«Eroul de la Păuliş», unul dintre puţinii veterani de război gorjeni în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ionescu este unul dintre luptătorii de la Păuliş FOTO: Adevărul
Vasile Ionescu este unul dintre luptătorii de la Păuliş FOTO: Adevărul

Colonelul (r) Vasile Ionescu, în vârstă de 90 de ani, este unul dintre puţinii supravieţuitori ai luptei de la Păuliş. A luptat, atunci, alături de alţi elevi ai Şcolii militare de subofiţeri de la Radna, împotriva armatelor hortyste, care erau trupele de elită ale armatei maghiare.

Veteranul de război a fost denumit «Eroul de la Păuliş» datorită faptelor sale de curaj din timpul luptelor, iar în urmă cu doi ani a primit distincţia de «Cetăţean de Onoare» al municipiului Târgu-Jiu. Vasile Ionescu s-a născut în anul 1923, în comuna Vădeani, devenită acum localitate componentă a municipiului Târgu-Jiu. În anul 1943 a fost încorporat şi trimis la Şcoala Militară de Infanterie de la Radna din judeţul Arad, parcurgând toate treptele ostăşeşti până la gradul de Locotenent-colonel în retragere. în 1944, Şcoala Militară a fost transformată în formaţiune militară operativă, sub denumirea „Detaşamentul Păuliş“, având misiunea de a apăra defileul Mureşului. La vârsta de 21 de ani, Vasile Ionescu a luptat cu vitejie alături de ceilalţi ostaşi împotriva invaziei armatei hortyste.

Adolescenţii şi tinerii de la şcoala militară au apărat graniţa ţării

Elevii militari de la Şcoala de Subofiţeri de la Radna au fost puşi în situaţia de a lupta împotriva trupelor horthyste pentru a apăra graniţa ţării. „Eram peste 800 de elevi acolo şi nemţii ne dotaseră cu nişte tancuri foarte bune. Atunci am plecat cu toţii din locaţia respectivă şi am stat şi luni de zile prin mărăcini, în diferite locaţii, camuflaţi, până când apăreau iarăşi manifestele despre bombardamente. Cel mai greu a fost însă în noaptea de 10 spre 11 septembrie 1944, când Divizia I blindată din Budapesta a trecut graniţa, spre Arad, cu încă trei divizii de infanterie. Comandantul ne-a spus atunci să uităm şi de lacrimile mamelor noastre şi să fim de folos patriei cum putem mai bine. La Păuliş era un şanţ antitanc lung de şapte kilometri şi adânc de zecemetri pe care trebuia să îl deservim noi, cei 800 de elevi. Nu mai puţin de 30 de zile am stat acolo şi am tras cu tunurile aduse înainte de nemţi în tancurile armatei ungare. Fiecare lovitură îşi atingea ţinta, deşi ne atacau hortiştii şi de trei ori pe zi. Am ţinut piept până când au ajuns trupele române sovietice la noi”, a povestit bătrânul veteran de război.
Vasile Ionescu a fost prezent în toamna anului trecut la Păuliş pentru a aniversa 68 de ani ani de la luptele care s-au dat în acest loc. «Eroul de la Păuliş» este unul dintre puţinii veterani de război în viaţă din judeţul Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite