Firma familiei deputatului PNL Dan Vîlceanu, suspectată de tranzacţii fictive pentru reducerea impozitelor datorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control efectuat anul trecut de către reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj la firma familiei deputatului Dan Vîlceanu, preşedintele PNL Gorj, a scos la iveală nereguli grave, de natură penală, aşa cum se menţionează în raportul întocmit.

La societatea Trefo SRL cu sediul în localitatea Rovinari este administrator mama parlamentarului, iar tatăl lui este director general. În trecut, şi Dan Vîlceanu a fost o perioadă scurtă director general la această firmă.

Prejudiciul stabilit de echipa de control este de aproximativ 630.000 de lei, format din neplata impozitului pe profit şi TVA.

În raportul de control se menţionează că au fost făcute achiziţii care nu sunt reale, cu scopul de diminua impozitele de achitat. Astfel, nouă din cei 15 administratori sau asociaţi ai societăţilor care figurează ca furnizori poartă numele Stănescu, iar facturile au acelaşi scris.

Echipa de control menţionează că neregulile depistate vor face obiectul unei sesizări penale: „Aceste societăţi comerciale furnizoare sunt fie în stare de insolvenţă, de faliment sau radiate (cu aceeaşi excepţie), unele dintre fiind anterior declarate inactive, au sedii fictive ce nu corespund cu activitatea desfăşurată sau improprii pentru depozitarea cantităţilor mari de bunuri trranzacţionate, nu deţin mijloace de transport marfă. (...) O parte a numerelor de înmatriculare înscrise în facturi nu există (...). Echipa de inspecţie fiscală nu poate să nu consemeze şi faptul că nouă din cei 15 administratori/asociaţi ai societăţilor care figurează ca furnizori (şi care, cu o singură excepţie, au întocmite sesizări penale cu prejudicii cu sume considerabile) poartă numee de «Stănescu»“.

„Nu am cunoştinţă despre actele de control şi nu am niciun fel de legătură cu firma resepctivă. Pe de altă parte, dacă tatăl meu ar fi fost într-un dosar penal, presupun că ar fi fost înştiinţat dacă se începea o acţiune penală împotriva sa. Acest lucru nu s-a întâmplat. Nici mama nu a fost anunţată. Faptele prezentate într-un raport sunt opinia organului fiscal şi pot fi contestate. Nu ştiu detalii pentru că nu am niciun fel de legătură cu firma respectivă“, a răspuns deputatul Dan Vîlceanu. 

Directorii de la Finanţe, detaşaţi în alte judeţe

După venirea la putere a PNL, cei doi directori ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj au fost detaşaţi în alte judeţe. Este vorba de directorul adjunct, Alin Ionel Goleanu, care fost mutat în Bucureşti, şi directorul general, Marin Ciumag, mutat în Galaţi. „Legătura este una strict imaginară şi sunt pure invenţii. Nu a fost prezentată nicio dovadă“, a spus Vîlceanu.

Deputatul conduce maşina societăţii Trefo

Totuşi, o legătură există între deputatul liberal şi firma Trefo, pe lângă relaţia de rudenie cu patronii societăţii. O maşină BMW X5 cumpărată de societatea Trefo este închiriată deputatului Dan Vîlceanu, fiul directorului general, Eugen Vîlceanu, fost subprefect al judeţului Gorj. De asemenea, deputatul liberal susţine că că plăteşte chirie către firma părinţilor pentru folosirea maşinii şi că în raportul de control care a fost întocmit nu se constată vreo neregulă în această privinţă: „În facsimilul prezentat în presă, nici nu s-a pus proba legalităţii contractului de închiriere“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite