Compania Naţională de Investiţii s-a ocupat de construcţia sălii de sport de la Târgu Jiu, iar preluarea acesteia de către Primăria Târgu Jiu s-a făcut în urmă cu două zile. Investiţia s-a ridicat la suma de aproape două milioane de euro, iar lucrările au fost executate de societatea Primacons din Slatina. Lucrările de modernizare şi extindere au fost demarate în 2016 şi trebuiau să fie gata, conform proiectului iniţial, în acelaşi an.
Sala a fost construită pe amplasamentul celei vechi din care s-au mai păstrat doar grinzile metalice. Capacitatea acesteia aproape că s-a dublat. Noua sală de sport are peste 1.200 de locuri pe scaune rabatibile, sala de conferinţe, tribună VIP cu peste 100 de locuri. Este dotată cu instalaţie de climatizare, de avertizare în cazul incendiilor şi de stingere a focului. De asemena, sala mai este dotată cu un sistem de supraveghere video.
Recepţionată, dar cu probleme
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că nu au fost probleme la recepţionarea sălii:
„Au fost prezenţi la Sala Sporturilor cei care făceau parte din comisia de recepţie. Recepţia s0-a finalizat fără niciun fel de problemă. Putem vorbi de o sală recepţionată şi urmează să semnăm în perioada imediat următoare protocolul de predare primire între Compania Naţională de Investiţii şi Primăria Târgu Jiu. (...) Nu au existat probleme, iar lucrurile au intrat pe un făgaş normal“.
Cu toate acestea, noua sală de sport prezintă unele deficienţe: nu este dotată cu un loc corespunzător pentru jurnaliştii sportivi, iar spectatorii care vor sta pe primul rând al tribunei şi în sectorul VIP au în faţa lor o bară din inox care le oburează vederea asupra suprafeţei terenului de joc.
De asemenea, Primăria Târgu Jiu va cumpăra în perioada următoare echipamentele sportive necesare pentru desfăşurarea competiţiilor sportive.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
In Moldova nimic,nimic ,vreo sala de sport ,vreun stadion ,vreo autostrada ceva ,vreun tren rapid si modern , VREO INVESTITIE STRATEGICA NIMIC ?