Inaugurarea noului sediu al RAR Gorj, prezentată drept o mare izbândă a guvernării PSD. Ministrul Cuc, aşteptat de localnici cu pâine, sare şi dansatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurarea unui nou sediu al Registrului Autor Român (RAR) din judeţul Gorj a fost prezentată de către ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, ca o izbândă importantă a guvernului PSD.

Noul sediu al Registrului Auto Român (RAR) din judeţul Gorj a fost inaugurat duminică, 21 aprilie, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, al reprezentanţilor RAR, şefi de instituţii, primari PSD şi ALDE, parlamentari PSD.

Ministrul Cuc a fost întâmpinat cu pâine şi sare, iar dansatorii de la Ansamblui folcloric „Doina Gorjului“ au prezentat un program de jocuri populare. Un sobor de preoţi a susţinut o slujbă religioasă, după care a fost tăiată panglica inaugurală.

Ministrul Cuc a prezentat investiţia ca o mare izbândă a guvernului PSD, deşi a fost făcută cu fonduri de la RAR: „Iată că guvernarea PSD porneşte obiective de investiţii şi le finalizează, care vin în sprijinul populaţiei din Gorj. Este un sediu modern, transparent, pentru că toate fluxurile de acces, cât şi cel prin care clienţii pot să vadă când se lucrează la maşină“.

Imagine indisponibilă

Timpul de aşteptare va fi redus

Clădirea se află pe strada Termocentrale din Târgu Hiu şi are o suprafaţă totală de 857 de metri pătraţi. Parcarea dispune de peste 90 de locuri. Valoarea totală a investiţiei a fost de peste 10 milioane lei noi, fără TVA, fondurile fiind asigurate din surse proprii ale RAR. 

Imagine indisponibilă

RAR Gorj va dispune de două linii integrate de verificare vehicule, astfel că timpul de aşteptare pentru programări va fi redus considerabil. „Consider că modernizarea reprezentanţei RAR Gorj este în primul rând o chestiune de respect pentru clienţii care ne calcă pragul. Ne dorim ca timpul de aşteptare la RAR să fie cât mai scurt şi petrecut în codiţii optime. Se va reduce la jumătate timpul de programare. Angajaţii noştri vor efectua prestaţiile cu eficienţă maximă datorită prezenţei celor două linii integrate, care permit parcurgerea tuturor etapelor verificării şi adunarea completă a informaţiilor despre vehicul pe un singur buletin, care se tipăreşte la final, după terminarea activităţii tehnice. Este un sediu foarte bine dotat“, a spus George-Adrian Dincă. Terenul pe care se află noul sediu este concesionat pe o perioadă de 49 de ani“.

Imagine indisponibilă
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite