Istoria „Pâinii lui Sauer“, care a hrănit populaţia României în Primul Război Mondial: „Pocnea nisipul strivit ca o minusculă mitralieră ce zguduia creierul“

„Pâinea lui Sauer“ era furnizată populaţiei din Târgu Jiu în perioada Primului Război Mondial

Expresia „Pâinea lui Sauer“ a fost folosită în mai multe regiuni din România în perioada Primului Război Mondial, pentru a exprima nemulţumirea faţă de pita care era vândută populaţiei în perioada ocupaţiei austro-germane.

Denumirea vine de la numele maiorului Sauer, care a fost la conducerea „Komandaturei Etapei 264 Târgu Jiu“ în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial.

„Credem că expresia aparţine unui târgujian anonim nemulţumit că pâinea primită cu ocazia Crăciunul anului 1918, deci după încheierea Primului Război Mondial, era tot necernută şi asemănătoare cu cea din timpul ocupaţiei. Astfel, concitadinul nostru şi-a adus aminte cu amărăciune de «pâinea saueriană de tristă amintire». Şi într-adevăr, în timpul ocupaţiei germano-austro-ungare pâinea era mai tot timpul «necernută, cu tărâţe şi nisip presărat în făină». Vremuri de război. Atunci când era consumată «în dinţi pocnea nisipul strivit ca o minusculă mitralieră ce zguduia creierul», precizează istoricul gorjean Gabriel Sarcină.

Acesta arată că expresia „Pâinea lui Sauer” a întâlnit-o prima dată într-un articol din ianuarie 1919, din ziarul „Românismul”. 

Pâinea era vândută pe cartelă

Rata de pâine era acordată în baza unei cartele. Pâinea se făcea pentru două zile, astfel că în momentul în care ajungea să fie cumpărată era foarte tare. „Alte documente din vremea ocupaţiei ne mai dezvăluie «că pâinea ce se fabrică şi pune în vânzare nu e suficientă pentru hrană». Raţia zilnică era acordată în baza unei cartele de la cele zece brutării din oraşul Târgu Jiu. Potrivit unei ordonanţe, «pâinea se făcea pentru două zile, iar fiecare cartelă avea numai 15 numere»“, mai prezintă istoricul.

Raţie de făină şi grâu

Fiecare familie avea dreptul la o anumită raţie, insuficientă pentru hrănirea populaţiei. „În primăvara anului 1918 raţia de făină „pentru fiecare cap al populaţiei” era limitată la 300 grame mălai şi 300 grame grâu. Aceste 600 de grame erau plătite cu 0,35 lei. Existau şi excepţii pentru «lucrătorii de muncă grea». Aceştia primeau cartele suplimentare şi «aveau dreptul la 150 grame mălai şi 150 grame făină de grâu sau 350 grame pâine integrală pe zi». În luna aprilie 1918 se eliberaseră în Târgu Jiu 5.935 cartele de pâine cu toate că populaţia urbei de pe Jiu depăşea 6.000 de suflete“, mai precizează istoricul gorjean.