La volan cu permis de conducere fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a prezentat un permis de conducere fals
Şoferul a prezentat un permis de conducere fals

Un tânăr de 27 de ani, din oraşul Bumbeşti Jiu, a fost prins la volanul unui autoturism cu un permis de conducere fals.

Acesta se deplasa pe Drumul Naţional pe DN 67 Bengeşti - Ciocadia când a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţie. Acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Marea Britanie.

„Din verificările efectuate s-a stabilit că permisul de conducere prezentat de către conducătorul auto ar fi fals, acesta neprezentând suficiente elemente de siguranţă.

De asemenea, s-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals“, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite