Medicul român care s-a specializat în Franţa, dar a preferat să lucreze în Rovinari: „Am plecat să mă formez ca medic, dar ca să mă întorc în ţara mea“

Ovidiu Pecingină (31 de ani) este de o săptămână noul medic ortoped al Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan“ din Rovinari, judeţul Gorj. Tânărul a urmat un stagiul de pregătire la un spital universitar din Franţa, unde a avut posibilitatea să lucreze în continuare, dar a preferat să se întoarcă acasă, pentru că spune că doreşte să facă ceva pentru semenii săi.

Ovidiu este absolvent al Facultăţii de Medicină din Timişoara. A început rezidenţiatul în 2014 în Clinica de Ortopedie Timişoara, iar la 31 decembrie 2018 a terminat specializarea. „Am lucrat sub îndrumarea domnilor profesori doctori Pătraşcu şi Andriţoiu“, ne spune tânărul medic gorjean.
 

În timpul rezidenţiatului, Ovidiu a urmat un stagiu de pregătire la un spital universitar din Franţa. „Am zis să încerc să văd cum este în străinătate, să ştiu ce voi face dacă nu voi găsi post în ţară. În anul patru din perioada rezidenţiatului am plecat la un stagiu de 6 luni de formare. Am lucrat cu normă întreagă, ca şi rezident francez. Am avut gărzi solicitante în care eram, uneori, singurul chirug ortoped din Spitalul Universitar din Clermont-Ferrand. M-au primit acolo pe baza unei recomandări şi a CV-ului, nu pe examen. Este un alt sistem, nu ca al nostru. învechit. Au un sistem mult mai bun“, ne povesteşte medicul. 

Program infernal

Programul a fost unul complicat în Franţa. Trebuia să acorde consultaţii în ambulatoriu, să intervină la cazurile de urgenţă, să se ocupe de pacienţii din secţie şi, în acelaşi timp, participa la operaţii. 
 

„A fost un program destul de solicitant. Medicina din Franţa este plăcută, pe undeva, deşi programul de lucru este infernal. Stăteam în spital de la 7,30 şi până la 17-18,00. Aveam săptămâni când stăteam doar în sala de operaţie, pentru că aşa era repartizat. Operam cu toţi medicii seniori ai clinicii. Aveam săptămâni în care asiguram secţia, tratamentele uzuale ale pacienţilor internaţi, plus ambulator şi partea de urgenţe. Asta m-a bulversat la început. Garda începea la ora 18,00 şi se termina a doua zi la ora 08,00. În perioada aceasta se ocupa cel care are era şi la secţie.

Apărea, uneori, situaţia bizată în care erai sunat de pe elicopter sau în urgenţă la nu ştiu ce caz în momentul în care erai în ambulator să consulţi. Erai singur pe două lucruri diferite şi trebuia să faci faţă, să alergi dintr-o parte în alta. Era o anumită discrepanţă şi se vedea în aceste cazuri necesarul lor de personal. Acolo aveai o listă de programări şi dimineaţa când începeai serviciu îţi vedeai cazurile programate. Mergeai să îl vezi, căci urgenţa prima faţă de partea cronică. A fost o perioadă frumoasă de pregătire. Alte condiţii faţă de România. Nu neapărat de dotare. De exemplu, aici la Spitalul Rovinari, avem dotări“, ne spune Ovidiu Pecingină.  

La ce operaţii a participat

Medicul din Târgu Jiu a făcut parte din echipa unui renumit medic care efectua operaţii pe coloană. „Făceam parte de ortopedie pediatrică, am asistat la operaţii pe coloană, am lucrat alături de un profesor doctor care a plecat în China pe un contract de 1 milion de dolari pe an. Atunci am avut un moment în care m-am gândit la ce pot face pe viitor, pe parte financiară, dar mi-am dat seama că banii nu sunt totul! Acum şi în România sunt salarii bune“, a precizat medicul. 

„Am zis să încerc să reuşesc în ţara mea“ 

Ovidiu Pecingină mărturiseşte că a plecat în Franţa cu gândul de a se întoarce acasă şi de a pune în practică ceea ce a învăţat:

„A fost o perioadă frumoasă, în care învăţat multe. Mi s-a propus să îmi continui pregătirea acolo, la Clinică, în eventualitatea a unui stagiu în clinică, şi ulterior să rămân să lucrez în Franţa. Colegul alături de care am fost în stagiu a rămas rezident acolo, a ajuns la Paris, iar acum este la Strasbourg. Nu am vrut să rămân. În primul rând sunt oltean. M-am născut aici şi am vrut să vin la un spital aproape de casă, de părinţi, să îmi ajut oltenii. Am zis să încerc să reuşesc în ţara mea, să fac aici ceea ce ştiu. Am plecat să mă formez ca medic în Franţa, dar ca să mă întorc în ţara mea, la mine acasă, în Gorj! Trebuie să îţi formezi medicii ca să rămână în ţară. Am ajuns cumva o industrie în formarea de medici“. 

„Când mi s-a terminat rezidenţiatul mi s-au pus actele în braţe“

Ovidiu spune că atunci când a terminat rezidenţiatul a ajuns şomer şi i s-a spus să îşi caute de lucru. A dorit în primul rând să se întoarcă acasă, în Gorj, şi singurul post disponibil a fost la spitalul din Rovinari: „Este destul de greu să îţi găseşti un post, este adevărat. Am auzit-o pe doamna ministru al Sănătăţii când a spus să creştem gradul de pregătire al rezidenţilor, dar atâta timp cât se măreşte numărul de locuri în rezidenţiat nu cred că se obţine o calitate a rezidenţilor. Când mi s-a terminat rezindeţiatul mi s-au pus actele în braţe şi mi s-a spus să îmi caut loc de muncă sau poţi să rămâi voluntar pe nişte gărzi, dar nu poţi să trăieşti dintr-o gardă sau două pe lună. Am încercat în Gorj şi singurul spital unde am găsit loc a fost la Rovinari. La Târgu-Jiu sunt mulţi medici ortopezi, din ce ştiu în jur de nouă, iar la Târgu Cărbuneşti sunt cinci. Am dorit să mă întorc În Gorj, pentru că altfel nu mă întorceam în România. Sunt angajat la Spitalul Rovinari pe şase luni, vreau să rămân aici, voi da examen pe post când va veni vremea şi să fac ceea ce ştiu mai bine, aici, acasă“. 
 

Acesta spune că se poate facde performanţă şi la un spital mic, dacă există bunăvoinţă: „Se poate face perfomanţă şi în spitalele din Gorj, credeţi-mă, dar trebuie să existe încredere şi bunăvoinţă. Orice secţie a oricărui spital, poate să crească prin specialiştii din ea!“

Medicii români din Franţa l-au sfătuit să rămână

Ovidiu a întâlnit în Franţa o comunitate numeroasă de medici şi asistenţi români. Toţi l-au sfătuit să rămână acolo, dar medicul s-a încăpăţânat să se întoarcă acasă: „În Franţa am mai întâlnit medici români care lucrau de mult acolo. Exista şi o biserică ortodoxă. În spitalul în care am lucrat era o doamnă medic pe anestezie care era de foarte mult timp în Franţa şi o doamnă pe hematologie pediatrică. Medicii români m-au sfătuit să rămân. Ei m-au ajutat să mă integrez. Am vrut să mă întorc acasă, vreau să reuşesc acasă, căci de întors acolo o pot face oricând. Eu câştigam ca medic rezident în jur de 2.400 de euro pe lună cu tot cu gărzi. Ca specialist, cred că un medic ajungea la 5.000 de euro în sistemul de sănătate de la stat. La privat, salariile sunt mult mai mari şi pot fi şi de 50.000 de euro pe lună“.

Medicul ne spune că observa o anumită reticenţă la francezi când aflau că este român: „Francezii erau puţin reticenţi când auzeau că este român. Viaţa era frumoasă în Franţa şi oamenii erau extraordinar de primitori cu tine, deşi, câteodată, simţeai cumva că eşti privit altfel că eşti român. Majoritatea aveau impresia că sunt albanez, iar când aflau că sunt român deveneau puţin mai distanţi, dar odată ce te cunoşteau dispărea aspectul acesta“.

Numărul pacienţilor a început să crească 

Numărul pacienţilor la spitalul din Rovinari a început să crească. Ovidiu doreşte să efectueze şi operaţii mai complexe, dar acest lucru va depinde de materialele pe care le va avea la dispoziţie. „Pacienţii au început să se înmulţească aici, au aflat că am venit ca specialist aici. Ca şi instrumentar, ceea ce avem aici este extraordinar, este nou, acum va depinde ca şi material: plăci, şuruburi etc, dar domnul primar ne-a promis că va rezolva nevoile secţiei. Eu sunt la începutul responsabilităţii medicale, în rezidenţiat eşti cumva ocrotit de problemele administrative, acte, etc. Am fost primit foarte bine de către tot personalul. Sper să reuşesc să fac nişte cursuri pentru artroscopia genunchiului în următoarele luni, căci avem aici aparatura necesară“, precizează medicul.

„M-a şocat când am văzut-o întinsă pe patul de spital“

Ovidiu Pecingină a absolvit Colegiul National „Tudor Vladimirescu“. A dorit să devină medic chiar din clasele primare. Atunci, mama lui s-a îmbolnăvit şi a avut un şoc când a văzut-o pe patul de spital. Din acel moment şi-a dorit să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă. „Am avut neşansa ca mama să aibă probleme de sănătate când eu eram în clasa a IV şi am mers la spital să o vizitez şi m-a şocat când am văzut-o întinsă pe patul de spital. Atunci am decis că vreau să mă fac medic şi să fac bine oamenilor. Sunt singur la părinţi. Nu am avut medici în familie. Am două verişoare mai mici care au ales tot drumul medicinei. Deciziile mele au fost ale mele, părinţii m-au susţinut în ceea ce decideam.
 

Tata este pensionar şi mama lucrează în cadrul unei exploatări de cărbune. Părinţii m-au încurajat în tot ce am făcut. Mi-au spus mereu să fac ce simt că este bine pentru mine, iar dacă am dat-o în bară nu mi-au reproşat nimic“, mai relatează Ovidiu.