Minerii care s-au blocat în mina de subteran Tehomir au renunţat la protest. Ce drepturi au câştigat angajaţii CEO în urma acordului încheiat la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Complexului Energetic Oltenia au renunţat la proteste
Angajaţii Complexului Energetic Oltenia au renunţat la proteste

Cei 70 de ortaci care s-au blocat de marţi în mina de subteran Tehomir, din judeţul Gorj, au renunţat la protest, după ce administraţia a acceptat să le ofere patru salarii compensatorii, faţă de 1-2 salarii, în momentul în care vor pleca din unitate. Şi cei aproximativ 30 de salariaţi aflaţi în greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO). Surpriza acordului îl reprezintă creşterea salariilor cu 250 de lei.

Ortacii de  la  Tehomir au renunţat, aseară, la protest, după ce administraţia CEO a încheiat un acord cu trei din cele patru sindicate participante la  negocieri. Singurul sindicat carea refuzat semnarea înţelegerii a fost Federaţia Naţională Mine Energie (FNME). Negocierile s-au purtat la Bucureşti la Ministerul Energiei, în prezenţa ministrului Andrei Gerea. 

Acordul încheiat prevede următoarele drepturi care vor fi acordate tuturor salariaţilor, indiferent de organizaţia sindicală din care fac parte: 

  I. Bonusul de 100 de lei pentru salariatele femei care nu au primit încă; II. Adaosurile la chenzina II şi II-a a lunii martie, cât şi în perioada următoare; III Prima de Paşti; IV Reţinerea cotizaţiilor conform procedurii agreate de comun acord de părţi şi virarea acestora fiecărui sindicat; V. Acordarea de până la cinci zile libere pentru activitatea sindicală, în conformitate cu prevederile legale.

Organizaţiile sindicale semnatare ale acordului se obligă să renunţe la proteste sau la acţiunile declanşate în instanţele de judecată până la negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă, care trebuie finalizat până la sfârşitul lunii martie.  

Prin acordul încheiat s-a stabilit că minerii din subteran vor beneficia de patru salarii compensatorii, brute pe unitate, în momentul în care se va închide contractul individual de muncă. De asemenea, pentru anul 2015, CEO nu va mai acorda alimente de protecţie. 

Salarii mai mari cu 250 de lei

În urma acordului încheiat, angajaţii se vor alege cu salarii mai mari cu 250 de lei. 

Salariaţii vor beneficia de un adaos lunar în cuantum de de 250 de lei, urmând ca părţile să discute din nou asupra cuantumului acestui adaos în prima decadă a lunii iulie.  Salariile compensatorii pentru restul personalului, în afară de cel din subteran, se vor acorda astfel: pentru salariaţii care mai au mai puţin de un an până la pensie - 2 salarii medii brute; pentru salariaţii care mai au 2 ani până la pensie-3 salarii medii brute; pentru celelate categorii de salariaţi care vor fi disponibilizaţi-6 salarii medii brut,

se arată în acordul încheiat.

Salariaţii din CEO vor beneficia de cota de cărbune. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite