Mormântul neştiut al Ecaterinei Teodoroiu. Ultimele cuvinte ale Eroinei de la Jiu, împuşcată de două ori în piept: „Înainte, băieţi, sunteţi cu mine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecaterina Teodoroiu, supranumită şi Eroina de la Jiu, este una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României. Ecaterina a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial, fiind împuşcată de două ori în piept.

Ecaterina Teodoroiu este cinstită doar o singură dată pe an la Târgu Jiu, pe 14 ianuarie, atunci când s-a născut în fostul cătun Vădeni, în prezent un cartier al municipiului. Aici se află Casa Memorială, iar elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ vin şi vorbesc despre personalitatea, curajul şi actele de vitejie ale Eroinei de la Jiu.

Puţini ştiu, însă, că osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului Târgu Jiu, în Piaţa Prefecturii, unde, de obicei, se desfăşoară spectacole sau acţiuni de protest. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte. Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei.

Ar fi normal să existe şi o cruce lângă Mausoleu, cu datele şi chipul Cătălinei, iar noaptea, din respect pentru ceea ce reprezintă ea pentru naţiune, să ardă mereu o lumânare sau o făclie Dorin Brozbă

Astfel, pe faţada dinspre miazăzi apare un tablou care prezintă copilăria eroinei, în satul său natal Vădeni, iar pe latura opusă apare Ecaterina Teodoroiu salutată de cercetaşii din rândurile cărora a făcut parte.

Mausoleu

Celelalte două faţade o prezintă pe Eroina de la Jiu în război: pornind la atac şi la sfârşitul vieţii, când este purtată pe braţe de soldaţi spre locul de odihnă. Cele patru colţuri ale sarcofagului sunt „străjuite” de femei îmbrăcate în costum naţional, care ţin în mâini câte o cunună de lauri pentru faptele Cătălinei. 

Mausoleul are nevoie de lucrări de restaurare 

Monumentul istoric are nevoie de lucrări de restaurare, prezentând mai multe crăpături. „Noi, urmaşii ei, trebuie să-i fim recunoscători Cătălinei în primul rând că a contribuit direct, prin sacrificiul său, la constituirea României Mari. Din păcate, la această oră, Mausoleul se află într-o avansată stare de degradare, iar mulţi oameni nici nu ştiu că acolo, sub acea piatră, se află osemintele eroinei. Ar fi normal să existe şi o cruce lângă Mausoleu, cu datele şi chipul Cătălinei, iar noaptea, din respect pentru ceea ce reprezintă ea pentru naţiune, să ardă mereu o lumânare sau o făclie!”, a spus Dorin Brozbă, unul dintre publiciştii gorjeni care au scris mai multe volume despre Eroina de la Jiu. 

 Osemintele, strămutate la Târgu Jiu

Eroina de la Jiu a murit pe 22 august 1917 în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu. 

A fost împuşcată de două ori în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”. Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, iar, după patru ani, autorităţile au decis realizarea unui monument în cinstea Ecaterinei Teodoroiu şi mutarea osemintelor la Târgu Jiu.

Ecaterina Teodoroiu

Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni” , spunea generalul Henri Mathias Berthelot despre această iniţiativă. În Gara de Nord, vagonul în care se aflau osemintele Ecaterinei Teodoroiu a fost acoperit de flori şi îmbrăcat în verdeaţă şi în tricolor. Cortegiul a fost primit de oficialităţile Capitalei şi de numeroşi bucureşteni. Era format din două tunuri capturate de gorjeni la Jiu şi Mărăşti şi a parcurs străzile Capitalei în uralele celor care au venit să participe la acest eveniment. 

Ecaterina Teodoroiu

La  data de 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” au fost aduse la Târgu-Jiu rămăşiţele pământeşti ale Eroinei de la Jiu. La festivitatea a participat şi Octavian Goga, poet şi om politic, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la primărie. Acesta a rostit un emoţionant discurs. Mausoleul „Ecaterina Teodoroiu“ a fost ridicat mai târziu, între anii 1935 şi 1936.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite