Ovidiu Tender a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Târgu Jiu, după patru ani petrecuţi în spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciar
Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciar

Ovidiu Tender, care a figurat în topul celor mai bogaţi români, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Târgu Jiu.

Judecătoria Târgu Jiu a hotărât, săptămâna trecută, eliberarea condiţionat a afaceristului care ispăşea o pedeapsă de 12 ani şi 7 luni în dosarul Rafo-Carom. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu nu a contestat decizia, iar aceasta a rămas definitivă. „Procurorul de şedinţă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a pus concluzii de admitere a cererii de liberare condiţionată, fără să explice motivele“, a spus avocatul lui Ovidiu Tender pentru g4media.ro.

Ovidiu Tender era închis de aproximativ patru ani.

Prejudiciul s-a ridicat la 140 milioane de lei

În acelaşi dosar a fost condamnat şi omul de afaceri Marian Iancu. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru înşelăciune şi spălare de bani. Marian Iancu a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Alţi cinci inculpaţi au fost condamnaţi în acest dosar la pedepse privative de libertate. Ovidiu Tender se afla în spatele gratiilor din anul 2015. 

Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost trimişi în judecată în 2006. ondamnările au venit în urma unui proces care a durat opt ani. Tender şi Iancu au fost acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 140 de milioane de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite