Pandurii a câştigat procesul cu asociaţii şi ar putea să încaseze două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul de fotbal Pandurii a câştigat procesul cu asociaţii care au fost obligaţi de instanţa de judecată să achite suma de aproximativ două milioane de euro.

Pandurii se află în procedură de insolvenţă şi este condusă de Marin Golea, în calitate de administrator special, un apropiat al fostului preşedinte al echipei, Marin Condescu.Asociaţii s-au angajat să achită an de an  fondurile necesare pentru echipa de fotbal, dar nu au mai plătit nimic. Administratorul special i-a acţionat în judecată pe asociaţi, cerându-le să plătească banii la care s-au angajat. Cei mai mulţi bani îi are de achitat Complexul Energetic Oltenia, aproape şapte milioane de lei. 

Sentinţa Tribunalului Gorj nu este definitivă şi poate fi atacată:

„Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând contravaloarea cotizaţiei cu dobânda legală şi indicele de inflaţie după cum urmează: -COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA - 6.398.608,88 lei, -CONSILIUL LOCAL TG-JIU - 2.090.028,93 lEI, -CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ - 512.303,65 lei, -UNIUNEA SINDICATELOR MINIERE OLTENIA - 414.525,03 lei. Respinge acţiunea faţă de pârâta ARTEGO SA. Obligă pârâţii la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu apel“.

Marin Condescu este înscris la masa credală cu suma de peste 840.00 de euro. Fostul preşedinte al clubului a ajuns la statutul de infractor, după ce a fost condamnat penal definitiv de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri private.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite