UPDATE Percheziţii la firmele omului de afaceri Nicolae Sarcină, cel mai bogat gorjean. Afaceristul se află în sediul societăţii Grimex împreună cu anchetatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii efectuează o serie de verificări şi percheziţii la firmele omului de afaceri Nicolae Sarcină, cel mai bogat gorjean.

ORA 19: 30 Anchetatorii se află şi acum la sediul societăăţii GRIMEX, acolo unde este şi omul de afaceri Nicolae Sarcină.

Acheta este desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Oamenii legii efectuează verificări şi percheziţii la firmele conduse de omul de afaceri Nicolae Sarcină. Ancheta vizează infracţiunea de evaziune fiscală de mare amploare. Cercetările sunt sprijinite de mai multe structuri, printre care şi SRI.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală privind o societate comercială care derulează acţiuni circumscrise  fenomenului de evaziune fiscală de mare amploare, ce vizează sustragerea de la plata parţială a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, prin neevidenţierea tuturor tranzacţiilor comerciale cu produse agro-alimentare, în special de panificaţie", se mai arată într-un comunicat de presă al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Verificări la 31 de locaţii

În cursul zilei de astăzi, 21 noiembrie 2014, procurorii, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, derulează percheziţii simultane în 31 locaţii din judeţele Gorj şi Mehedinţi. În cauză, procurorii beneficiază de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii“, se mai arată în comunicatul de presă al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Compania Succes a fost înfiinţată în anul 1994

Sarcină este cel mai bogat om de afaceri din judeţul Gorj . În fiecare an, acesta a figurat în topul Forbes 500 al celor mai bogaţi români. 

Sarcină

Nicolae Sarcină este cel mai mare angajator din judeţul Gorj. Peste 10.000 de oameni lucrează în cadrul companiei sale. Domeniile în care activează firmele lui Nicolae Sarcină sunt diverse: exploatare forestieră, transport, mass-media, ambalare de produse alimentare, producţie de produse de panificaţie, construcţii civile şi industriale, transporturi şi reparaţii de maşini, prestări servicii cu utilaje terasiere, staţie de betoane şi benzinării în Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi. Cea mai importantă activitate rămâne în domeniul comerţului. Sarcină deţine un lanţ de 160 de magazine în Gorj, Hunedoara, Constanţa, Argeş şi Bucureşti 

Compania Succes a fost înfiinţată de Nicolae Sarcină în anul 1994 împreună fratele său, care a murit într-un accident de circulaţie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite