Povestea de iubire dintre poetul Ienăchiţă Văcărescu şi frumoasa Zoe, soţia domnitorului Alexandru Moruzi. Ce poezie i-a fost dedicată
0
Ienăchiţă Văcărescu, supranumit „primul poet muntean”, a trăit o poveste intensă de dragoste cu frumoasa Zoe. Una dintre cele mai frumoase poezii pe care a creat-o i-a fost dedicată tinerei.
Zoe era soţia lui Alexandru Moruzi, care în primăvara anului 1793, a fost înscăunat domn al Munteniei.
„Se născuse pe meleagurile băcăuane, la Căiuţi. În copilărie fusese răpită de o şatră ţigănească. Rămasă la 13 ani orfană, fu crescută de un unchi, jitnicerul Manolache Dimachi. În schimb, un alt unchi foarte bogat, vornicul Nicolae Ruset, „nu vru să audă de ea” pentru că „Zoiţa era mică şi proastă”. Şi ca–n poveşti, «după 2–3 ani, Zoiţa cea mică şi proastă se făcu mare şi frumoasă de răpea ochii cui o vedea»(n.r. - Cronicarul Zilot Românul). Desigur, «părinţii ei adoptivi nădăjduiră s–o mărite bine cu vrun boier de rangul lor». Dar «steaua ei lu-cea mai sus deasupra treptelor scaunului domnesc...» Şi ca în cel mai frumos basm, «doamna Smaranda, soţia domnitorului Moldovei, luă lângă ea câteva fete sărace, dar din cele mai bune neamuri, pentru a le creşte, a le înzestra şi a le mărita». Norocul căzu şi asupra Zoiţei. La curtea domnească, «fata cuceri inimile tuturor, a lui Vodă, a doamnei, ale domniţelor şi foarte îndeosebi inima şi cugetul lui beizadea Alecu, feciorul cel mai mare a lui Moruzi». Şi adăuga cronicarul: «Fata era nu numai frumoasă, deşteaptă, pară–se şi cuminte, încât flăcăul lui Vodă se prăpădi după ea». Ca urmare, Vodă încuviinţă căsătoria. Nunta domnească avu loc la curtea din Iaşi în anul 1779. La numai câţiva ani, în 1792, Zoe deveni doamnă a Moldovei, iar peste opt luni de zile, doamnă a Munteniei“, prezintă istoricul Eugen Şendrea în lucrare „Iubiri vestire“.
Idilia cu poetul Ienăchiţă Văcărescu
Familia domnească s-a mutat la Cotroceni, de frica ciumei care făcea numeroase victime în Bucureşti. Zoe l-a cunoscut pe poetul Ienăchiţă Văcărescu, între cei doi născuându-se o idilă. Locul preferat de întâlnire era casa Dudescu. „Lui Vodă nu–i plăcea la Cotroceni şi «se plictisea de moarte». Lui Zoe, dimpotrivă, îi plăcea viaţa la Cotroceni, unde obişnuia să se plimbe prin codru «fie pe jos, fie în caretă». Dar «de la o vreme încoace, chiar ceva prea des», se ducea «unde era aşezată frumoasa casă a Dudescului». De ce tocmai acolo? Pentru că acolo, «în foişorul cu priveală», o aştepta boierul Ienăchiţă Văcărescu. El locuia pe Podul Mogoşoaiei. Şi totuşi lumea află. De Ienăchiţă se ştia că «fusese însurat de trei ori, ademenise multe neveste ale prietenilor, jucase rolul de cuceritor de inimi până şi în saloanele cancelarului Kaunitz la Viena». Era firesc să se îndrăgostească de frumoasa Zoe Moruzi, ce avea pe atunci 33 de ani. Şi nu mai era o taină pentru nimeni, fiindcă într–o vreme când nu erau gazete, făceau lăutarii, prin cântecul lor, să umble din gură în gură veştile indiscrete, micile scandaluri:
«Ienăchiţă Văcărescu
Şade–n poartă la Dudescu
Cu anteru de atlaz — Moare doamna de necaz,
Cu hanger de Corassan,
În rădvanul aurit
Cu tot coşul poleit,
Ocolit de ciohodari,
Tras de patru armăsari.
Trece des şi-l mai priveşte,
Ca un foc ea îl iubeşte
Ienăchiţă stih îi face,
Că domniţa mult îi place,
Stih cu libor înfocat
Şi–o dezmiardă–n lăudat.
Boier altfel ca un brad
Nu se află–n Ţaringrad.
El cu doamna s–ar lovi,
Dacă domnul ar muri”.
Poezia „Spune, inimioară“
De povestea de iubire aflase şi domnitorul, care ar fi plănuit uciderea rivalului. Dar planul nu a fost dus la bun sfârşit, pentru că a fost înlăturat de pe tron. La fel de brus s-a încheiat şi povestea de dragoste între poetul cuceritor, în urma căreia a rămas frumoasa poezie: „Spune, inimioară“:
Ce durere te răpune?
Arată ce te munceşte,
Ce boală te chinuieşte?
Fă-o cunoscută mie,
Ca să-ţi caut dohtorie;
Te rog, fă-mă a pricepe
Boala din ce ţi se-ncepe.
Arată, spune, n-ascunde!
Dă-mi un cuvânt şi-mi răspunde:
Spune, inimioară, spune
Ce durere te răpune?, spune Ce durere te răpune...”
„Pe la 39 de ani, Zoe devenise soacră şi bunică, dar «deşi bunică, e atât de frumoasă, de te încântă când o vezi». Alexandru Vodă, mazilit, fu trimis în surghiun. Duşmanul lor, dragomanul Alexandru Şuţu, «voia să vadă curgând sânge». Banii lucrau. Soţul Zoiei, la 58 de ani, fu trimis la galere lopătar în fundul corăbiei, unde se îmbolnăvi şi muri“, se mai arată în lucrarea „Iubiri vestite“.
Se încarcă comentariile...
