Răscoala din satul gorjean Piscuri în care şeful Securităţii a fost omorât de un ţăran fără antebraţe. Liderul răscoalei, condamnat la moarte şi executat

Ţăranii din Piscuri s-au opus colectivizării şi perceperii cotelor

Răscoala din satul gorjean Piscuri a fost una dintre cele mai puternice mişcări ţărăneşti de rezistenţă la colectivizare din Oltenia. În timpul evenimentelor, comandantul Securităţii din judeţul Gorj a murit în urma unei lovituri date de către un ţăran fără antebraţe. Liderul răscoalei a fost condamnat la moarte şi executat.

Ţăranii au sprijinit rezistenţa armată din munţi împotriva comunismului şi a colectivizării. „În condiţiile aservirii totale a ţării de către URSS s-au născut aproape în toate regiunile ţării puternice mişcări rezistenţă. Acţiunile grupurilor armate din munţi erau îndreptate împotriva sistemului comunist, aservit unei puteri străine, în totalitate acestuia. O componentă a acţiunilor de rezistenţă din munţi vizează lupta împotriva colectivizării forţate. (...) Ţăranii vedeau în reprezentanţii rezistenţei armate apărătorii proprietăţilor, familiilor, libertăţilor lor în faţa tăvălugului comunist necruţător“, arată istoricul gorjean Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv“. 

Un primar, liderul răscoalei

Personajul principal al răscoalei de la Piscuri a fost Grigore Bratu, primarul localităţii. Ginerele lui era ofiţerul Ştefan Cincă, absolvent al şcolii de subofiţeri de la Făgăraş şi al şcolii de ofiţeri din Germania şi a participat la Cel de-Al Doilea Război Mondial. După război, tânărul ofiţer a fost numit comandant de grăniceri în judeţul Timiş, la graniţa cu Serbia. Primarul Grigore Bratu era vechi membru PNL - Tătărăscu. „Se menţine în această funcţie şi după înlăturarea din viaţa politică a mentorului său, Gheorghe Tătărăscu. Popularitatea deosebită de care se bucură în rândul consătenilor îl fac inamovibil şi la următoarele epurări, inclusiv la la primele acţiuni de înlocuire a tuturor primarilor cu elemente supuse regimului comunist“, spune istoricul Gheorghe Gorun.

Primarul Grigore Bratu alături de ginerele său şi alţi săteni formaseră în localitate un nucleu anticomunist, care se întrunea la cooperativa din sat, unde discutau despre posibile lupte de rezistenţă. 

Ţăranii, copleşiţi de impunerea cotelor

Localnicii din Piscuri au intrat în alertă ca urmare a legislaţiei elaborate în anii 1949 şi 1950 cu privire colectivizare şi strângerea cotelor. Ascunderea, distrugerea sau degradarea produselor se pedepsea cu amendă sau cu închisoare. „Urmează legea impozitului agricol, lovitură fără precedent dată producătorilor agricoli. Urmează impunerea cotelor. Nepredarea acestora se pedepseşte drastic. Ţăranilor li se interzice să-şi treiere grâul până nu primesc procesul - verbal care le stabileşte cantitatea de cereale pe care s-o predea statului. În februarie 1950 se înfiinţează Comitetul de Stat pentru colectarea produselor agricole. Acesta stabileşte cuantumul cotelor şi conduce acţiunile de colectare şi de livrare a acestora. Obligarea la plata cotelor i-a copleşit pe ţăranii din Piscuri. Ei erau siliţi să predea la stat aproape întreaga recoltă. Petre Cincă, participant la răscoală şi condamnat pentru aceasta la trei ani de închisoare îşi aminteşte: «Răscoala s-a declanşat din cauza sărăciei extreme, a exploatării fără milă a ţăranilor dintr-unul din cele mai sărace sate ale Gorjului. La toate acestea s-a adăugat şi imoralitatea unor oameni aleşi de puterea comunistă pentru a-şi atinge scopurile»“, menţionează Gheorghe Gorun.

Un primar şi şeful postui de miliţie, bătuţi de ţărani

Răscola a avut loc pe 20 iulie 1950, când un primar, un şef de post şi un activist comunist au venit să perceapă cotele. Ei au fost bătuţi de ţărani. 

„Luna iulie 1950 devine decisivă pentru Grigore Bratu şi consătenii săi care se opuneau colectivizării şi cotelor. El află că în 13 iulie va veni la Piscuri o comisie de colectivizare. Informaţia o obţine chiar de la un membru ale acestei comisii. Bratu şi Cincă, cărora li se alătură şi Constantin Constantinescu, hotărăsc să se înarmeze cu pari din lemn şi să-i atace pe membrii comisiei de colectivizare care nu erau din satul lor. Cei trei vor alcătui şi nucleul conducător al răscoalei. (...)  Autorităţile comuniste de la Sărdăneşti şi Plopşoru se tem că evenimentele îi depăşesc şi nu vor face planul la colectări. În dimineaţa zilei de 20 iulie a venit la Piscuri primarul din Sărdăneşti, primarul de care aparţinea satul revoltat, şeful postului de miliţie şi un activist comunist. (...) Era aşadar ziua Sfântului Ilie.

  O zi în care piscurenii obişnuiau să meargă la biserică şi apoi să se odihnească. Ziua Sfântului Ilie a anului 1950 a fost cum n-a mai fost alta pentru ei. Comuniştii erau hotărâţi să le pângărească credinţa, să le terfelească demnitatea şi să le înfrângă rezistenţa. La arie a început răfuiala. Mai întâi, verbală. Ţăranii i-au întrebat pe agenţii comunişti cu ce vor rămâne dacă le iau grâul. Li s-a răspuns că trebuie să se mulţumească cu paiele. Oamenii s-au năpustit pe cei veniţi să le ridice cota. I-au lovit cu ce aveau la îndemână, apoi i-au târât în casa lui Petre Cincă, aflată peste drum de arie. Acolo au fost torturaţi şi batjocoriţi de un grup de femei în frunte cu soţia lui Petre Cincă. După ce au fost bătuţi zdravăn, duşmanii au fost alungaţi peste deal, către Plopşoru. Grigore Bratu a străbătut satul călare pe un cal, chemându-i pe oameni să se înarmeze cu securi, topoare, furci de fier pari de lemn pentru a face dreptate. Sătenii s-au deplasat la arie şi au început să-şi împartă snopii de grâu pentru a-i duce la casele lor. La chemarea lui Bratu răzvrătit au răspuns peste 150 de ţărani. Au rămas la arie. Liderii lor ştiau că va urma prăpădul“,

menţionează Gheorghe Gorun. 

Militarii securişti, înconjuraţi de ţărani

Autorităţile comuniste au aflat ce s-a întâmplat şi au trimis la Piscuri 20 de militari din trupele de securitate, înarmaţi cu muniţie de luptă, conduşi chiar de comandantul securităţii din Gorj, căpitanul Nădăban. „Când ţăranii au aflat de venirea securităţii s-au deplasat, cu rapiditate, către centrul satulului. Coloana număra în jur de 200 de oameni. În avangardă se găseau femeile şi copiii, iar la urmă bărbaţii înarmaţi cu diferite unelte agricole: securi, furci de fier, coase, sape, lopeţi, pari de lemn. Această dispunere ar putea avea două explicaţii cumulative. Răsculaţii sunt stăpâniţi de frică, dar mizează pe reţinerea soldaţilor de securitate de a trage în fiinţe incocente. În timpul marşului, răsculaţii renunţă la această tactică. Militarii se deplasează către sudul satului. Întâlnirea celor două coloane s-a produs în punctul în care o vale traversează drumul, în apropierea bisericii din sat. «Taberele» s-au oprit de-o parte şi de alta a văii, la aproximativ 100 de metri distanţă, una de cealaltă. Civilii s-au manifestat zgomotos. Au scandat lozinci anticomuniste. Militarii au răspuns cu foc de avertisment peste mulţime. Ţăranii s-au îndârjit şi mai tare. Au continuat înaintarea. Din spatele coloanei s-au desprins două grupe de ţărani, care s-au deplasat pe dreapta şi pe stânga văii şi au încercuit coloana militară. Operaţiunea se petrece chiar în faţa bisericii. Bărbaţii răsculaţi au atacat maşinile şi le-au răsturnat“, relatează profesorul gorjean. 

Şeful Securităţii, lovit cu ţărani 

Militarii de la securitate erau îmbrăcaţi în civil, doar comandantul lor era îmbrăcat în haine militare de caporal. Lupta a început în momentul în care unul dintre liderii ţăranilor a fost împuşcat. Unii martori spun că cel care ar fi tras ar fost şoferul căpitanul Nădăban, iar alţii că chiar comandantul securităţii a tras. Ion Bubuioc este rănit grav, iar ţăranii se năpustesc asupra celui îmbrăcat în haină militară. „Nădăban a fost lovit de mai mulţi săteni. Cea mai puternică lovitură i-a aplicat-o Constantin Constantinescu, zis Ciungu (n.r.- acesta se născuse fără antebraţe). Nădăban s-a prăbuşit. Toţi martorii consideră că lovitura fatală a fost dată de Constatinescu cu o tânjală. Cei care vor cerceta evenimentele de la Piscuri nu credeau că omul fără antebraţe a putut lovi aşa de năpraznic pe şeful securităţii. La reconstituire, lui Constantinescu i se cere să-şi probeze agilitatea. Este pus să lovească un stâlp cu un par de lemn. Forţa ieşită din comun îi uimeşte pe anchetatori“, notează istoricul gorjean. 

Şeful securităţii a murit la scurt timp. Potrivit unor martori, lupta ar fi durat de la ora 10 şi până la 16.

187 de ţărani au fost arestaţi

Represiunea armată împotriva ţăranilor răsculaţi a fost imediată. Satul a fost închis, iar liderii ţăranilor au fost prinşi. „În cursul serii şi a doua zi în sat au venit unităţi ale securităţii echipate de război. Satul a fost încercuit, iar militarii şi-au organizat dispozitivele de luptă. Trei zile, satul a fost închis. Nimeni nu a intrat şi nu a ieşit din sat, nici măcar cu vitele la păscut. Toate locuinţele au fost percheziţionate. Actele de proprietate asupra pământului, pădurilor, altor bunuri au fost confiscate. (...) Securitatea a declanşat vânătoarea în toate pădurile din împrejurimi. Grigore Bratu, C. Constantinescu şi Ştefan Piscureanu au plănuit să fugă în Serbia. În cele din urmă, Bratu a fost prins la Bucureşti, trădat de un consătean de-al său. Ceilalţi doi au fost arestaţi în sat. Aceeaşi soartă au avut-o şi ceilalţi răsculaţi. Sunt arestaţi şi cercetaţi 187 de ţărani, între care femei şi copii de 14-16 ani. Majoritatea locuitorilor au fost duşi la Plopşoru în casa naţionalizată a boierului Tomovici, unde au fost bătuţi şi schingiuiţi. Din această cauză, mulţi oameni au decedat la puţini ani după revoltă. Conducătorii răscoalei au fost prinşi până în toamna anului 1950. La Piscuri a fost prezent ministrul de interne, torţionarul Teohari Georgescu“, spune Gheorghe Gorun. 

Grigore Bratu, un martir

Primarul Grigore Bratu a fost condamnat în toamna anului 1950 la pedeapsa cu moartea, fiind executat în anul 1952. „El este un martir gorjean în lupta anticomunistă. Locul lui este în cartea de aur a rezistenţei împotriva ciumei roşii care a înrobit România. Averea sa a fost confiscată. Pământul a fost cedat gospodăriei colective din Plopşoru. Casa a devenit locuinţa celui care i-a trădat pe ţărani - I. Uţă“, arată istoricul Gheorghe Gorun. 

Nouă ţărani participanţi la revoltă au fost condamnaţi. Printre aceştia şi Constantin Constantinescu, cel care l-a ucis pe comandantul securităţii. A primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică.