Recomandările unui apreciat medic român în privinţa protejării medicilor. „Închiderea unui întreg spital este o aberaţie întâlnită doar în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un apreciat medic cardiolog român, care îşi desfăşoară activitatea în Franţa, consideră că asigurarea echipamentului de protecţie pentru personalul medical trebuie să reprezinte prioritatea zero a autorităţilor.

În caz contrar, susţine medicul cardiolog Alexandru Mischie, s-ar comite o crimă în masă: „Este imperativ ca Guvernul României sa acorde protecţie lucrătorilor din sistemul medical si paramedical, pentru ca aceştia sa poată să îşi facă datoria si să facă fată pandemiei. 

A impune cu forţa ca personalul medical si paramedical sa îngrijească pacienţi infectaţi cu coronavirus fără a avea protecţia necesara înseamnă:

• crimă în masă pentru personalul medical şi paramedical cu boli asociate, factori de risc sau care au mai mult de 60 de ani (cât şi pentru acei membrii ai familiilor lor);

• infectarea a unei mari parţi din personalul medical şi paramedical, lucru care va determina carantinarea acestora timp de trei săptămâni cat timp virusul este prezent in organism şi fecale (şi nu 2 săptămâni) şi, deci, absenţa lor de pe «ternul de luptă», lucru atât de necesar în zilele de azi“. 

Medicul cardiolog Alexandru Mischie (41 de ani) este coordonatorul activităţii de cardiologie intervenţională şi al unităţii de terapie intensivă coronariană de la Spitalul Montlucon, din Franţa, şi ocupă, totodată, funcţia de preşedinte al grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth (https://www.isfteh.org), societate cu peste 90 de filiale naţionale în toată lumea

În ce constă echipamentul de protecţie

Medicul Alexandru Mischie arată în ce constă echipamentul de protecţie necesar cadrelor medicale: 

„Pentru cei care nu îngrijesc bolnavi COVID19: măşti chirurgicale

Pentru cei care îngrijesc bolnavi COVID19: măşti FFP2, ochelari /viziere si echipamente de protecţie tip salopeta impermeabila sau ţinuta medicala de unica folosinţă“. 

Circuite separate

Medicul Alexandru Mischie are şi câteva recomandări în privinţa modului în care trebuie să se facă circuitele spitaliceşti: „Orice bolnav cu semne respiratorii trebuie manageriat ca un suspect de COVID19, până la proba contrarie, şi trebuie internat în sectoare din spital dedicate COVID19, care sunt izolate de circuitul clasic. Zonele de primiri urgente şi reanimare trebuie împărţite în două zone cu circuit paralel pentru a evita infectarea celorlalţi bolnavi“.

De asemenea, medicul consideră că închiderea unui spital nu este de preferat, ci se impune luarea unor măsuri în mod etapizat: „În acelaşi timp, odată ce au fost create într-un spital două circuite paralele, unul pentru bolnavii COVID-19 şi unul pentru bolnavii clasici, nu este nevoie de a se închide sau carantina spitalul. Este testat personalul medical care a intrat în contact (FARA PROTECŢIE) cu un posibil pacient COVID-19, iar dacă testele sunt negative personalul medical poate continua lucrul, cu protecţie adecvată, pentru a se proteja atât pe el, cât şi pe pacienţii pe care îi vede (în cel mai rău caz, persoanele care au intrat în contact neprotejat merg acasă in carantina timp de 3 săptămâni, in timp ce restul îşi continua treaba). Închiderea unui întreg spital este o aberaţie care se întâlneşte doar în România“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite