Refuzul unui echipaj al Ambulanţei Gorj de a merge să ia probe pentru testarea la coronavirus. „Costumele sunt neconforme, infectăm scaunele maşinii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalul Ambulanţei Gorj se tem că ar putea fi infectaţi
Personalul Ambulanţei Gorj se tem că ar putea fi infectaţi

Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a refuzat să se deplaseze la un caz pentru prelevarea de probe în vederea testării pentru coronavirus.

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj a deschis o anchetă, iar Comisia de disciplină va lua o hotărâre. „A fost deschisă o anchetă de către Comisia de disciplină şi se vor face cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Hotărârea care va fi luată în acest caz va fi comunicată“, a spus directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

„Costumele nu sunt corespunzătoare“

Personalul medical de la Ambulanţa Gorj susţine că există un risc mare de contaminare: „Când ne îmbrăcăm cu costumele respective, care nu sunt conforme, prelevăm probe de la un caz, ne infectăm, mergem în altă locaţie şi infectăm şi acea zonă. Ne urcăm în maşină şi infectăm şi scaunele. Cum dezinfectăm scaunele din ambulanţă? Unde ne dezbrăcăm de costume în condiţii de siguranţă? Ne îmbrăcăm în hainele de serviciu sau personale şi infectăm colegii şi familia”.

„Ambulanţele noastre nu sunt făcute pentru transport probe“

Cristi Aldescu, lider de sindicat în cadrul Ambulanţei Gorj, a spus că ambulanţele nu sunt echipate corespunzător pentru a transport probele, destinaţia lor fiind pentru transportul bolnavilor: „Probele trebuie transportate în condiţii de climatizare perfectă. Ambulanţele noastre nu sunt făcute pentru transport probe, ci pentru transport bolnavi. Epidemiologii de la DSP sunt în măsură să preleveze şi să transporte probe. Dacă eu transport proba cu ambulanţa şi mă infectez, infectez şi restul echipajelor, dar şi bolnavii pe care îi vom transporta ulterior. Nu ştiu cine a luat această decizie, dar este total greşit, pentru că nu se gândesc la siguranţa echipajelor şi a pacienţilor”. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite