Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

Revoluţionarul Tudor Vladimirescu a scăpat nevătămat dintr-un asasinat. Ce rol a avut „iarba fiarelor“

0
28 Dec 2021 05:44:16
Autor: Alin Ion
Tudor Vladimirescu a fost un personaj în jurul căruia au circulat multe legende                         FOTO MNIR
Tudor Vladimirescu a fost un personaj în jurul căruia au circulat multe legende                         FOTO MNIR

Una dintre legendele care circulă cu privire la pandurul Tudor Vladimirescu, de la a cărui Revoluţie s-au împlinit, în anul 2021, două secole, se referă la o încercare de asasinat care a avut loc asupra acestuia.

Istoricul gorjean Gabriel Sarcină a adus la lumină această legendă uitată. Un cârciumar bogat a vrut să se răzbune pe Tudor Vladimirescu, atunci când el avea calitatea de vătaf de plai: „Prin prisma funcţiei de vătaf de plai la Cloşani - pe atunci judeţul Mehedinţi, azi comuna Padeş din judeţul Gorj - Tudor Vladimirescu a avut nenumărate pricini de judecat. Într-una dintre acestea a trebuit să dea dreptate unui grup de săteni în dauna unui cârciumar bogat, dar lipsit de scrupule, un anume Gogan.
 
Plin de ifose, cârciumarul nu s-a lăsat intimidat, considerând că decizia la adresa sa era injustă. Ca urmare, a tocmit pe un anume Boncioc, cel mai priceput vânător din tot plaiul, ca să-l împuşte pe Tudor. Într-o bună zi, acesta şi-a pus planul în aplicare, însă glonţul trimis de el a ricoşat pe o piatră, pe care se aşezase Marele Pandur, la fel cum s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea glonţ şi asta în văzul mai multor martori“.
 

Cum a fost pedepsit asasinul

 
Asasinul tocmit de cârciumar să-l ucidă pe Tudor Vladimirescu a greşit ţinta, deşi era un vânător iscusit, pentru că Tudor Vladimirescu avea iarba fiarelor: „Legenda ne mai aminteşte că, la porunca lui Tudor, oamenii săi l-au prins pe Boncioc. Dar, spre surprinderea tuturor, acesta nu a fost condamnat la moarte. Eroul din Vladimir l-a trimis la una din moşiile sale de la Cerneţi unde un urs făcea stricăciuni oamenilor şi animalelor. Cum era un vânător iscusit a reuşit să împuşte ursul drept în inimă şi încă din prima încercare. Şi atunci, ca şi acum, s-a iscat următoarea dilemă: cum de iscusitul vânător Boncioc, cel care nu rata niciodată ţinta, nu a reuşit să-l împuşte pe Tudor, mai cu seamă că acesta era aşezat la vedere, în cătarea sa, pe o stâncă şi vorbea oamenilor din preajma lui?
Un răspuns în acest sens, deşi foarte greu de probat, ni-l oferă chiar conţinutul legendei care a memorat vorbele însoţitorilor Marelui Pandur:                      
– Nu se lipeşte glonţul de el. Are «iarba fiarelor»!“, a mai arătat istoricul Gabriel Sarcină. 
 
Potrivit legendelor populare, iarba fiarelor este o plantă cu puteri supranaturale şi magice, care, pusă sub limbă, îl face pe acela invincibil în fata cuţitului, a sabiei si a glonţului. Mai este numită şi iarba tâlharilor. Se spune că numai anumite vietăţi, precum ariciul sau ciocănitoarea, o pot găsi. Legenda acestei plante este răspândită în mai multe ţări europene şi din Orientul Mijlociu.
 

Vă recomandăm să citiţi şi 

 
Un jandarm vinde tricourile unor renumiţi fotbalişti ca să ajute persoane grav bolnave
 

Sute de metri de setcă au fost scoase din apele Jiului. „A doua captură importantă într-o săptămână!“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările