Românca dintr-un oraş italian care şi-a câştigat respectul întregii comunităţi, după ce a muncit fără bani într-un spital cu sute de bolnavi de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca Liliana Ştefănescu a devenit o mică vedetă în oraşelul italian Manfredonia, aflat la malul Mării Adriatice, în provincia Foggia, după ce a muncit în mod voluntar ca asistent medical într-un spital cu bolnavi de COVID-19. Femeia a lucrat chiar şi 12 ore pe zi, fără să fie plătită şi chiar a refuzat să fie angajată în cadrul unităţii medicale.

Ziarele din oraşul italian au relatat povestea româncei, care a devenit foarte respectată în comunitatea în care trăieşte. 

Liliana Ştefănescu, originară din judeţul Gorj, a plecat în urmă cu 16 ani în Italia, după mai multe dezamăgiri pe care le-a avut în România cu privire la activitatea profesională. A lucrat fără încetare, fără să aibă măcar o zi pe liberă pe săptămână. A avut mereu chiar două sau trei locuri de muncă. Acum, aceasta deţine de firmă de curăţenie prin care îşi desfăşoară activitatea, dar lucrează în week-end şi ca ospătar la diverse evenimente. 

Liliana povesteşte că i s-a propus să obţină cetăţenia italiană, dar a refuzat: „Am lucrat la spălat de farfurii, măcelar. De când am venit în Italia, eu am lucrat tot timpul în două trei locuri de muncă. Şi acum lucrez la fel. Am fost respectată foarte mult. Terminam într-o parte şi plecam în alta. Şi acum, chiar dacă am firma mea de curăţenie, mai lucrez şi pentru fostul meu patron. Eu nu m-am certat cu italienii pentru mine, ci pentru că vorbeau urât de români. Italienii spun că eu nu sunt româncă. Eu sunt româncă şi aşa o să fiu până mor. Eu nu am vrut să primesc cetăţenia italiană. Mi s-a propus în urmă cu cinci ani. Româncă sunt şi româncă o să mor. 

„Terminam ce aveam de muncă şi mergeam, apoi, la spital“

Imagine indisponibilă

La începutul pandemiei în Italia, când temutul coronavirus începea să facă ravagii, Liliana a fost chemată să facă o dezinfecţia în spitalul din Foggia în care lucrase ca asistent medical şi unde doi membri ai familiei sale fuseseră trataţi. A simţit că trebuie să se implice şi să-i ajute pe foştii săi colegi care aveau nevoie de sprijin într-un moment foarte dificil. A muncit voluntar în spital timp de o lună şi jumătate. „Eu consider că nu am făcut ceva extraordinar. Cred că am făcut ceva normal. Doar că m-am nimerit într-o anumită situaţie şi cineva a avut nevoie de mine“, consideră Liliana, care prin gestul său şi-a atras respectul comunităţii de italieni în care trăieşte. Ea are o firmă de curăţenie şi a fost chemată la spitalul în care a lucrat ca asistentă să efectueze o dezinfecţie. A văzut cu ce greutăţi se confruntau foştii săi colegi şi a simţit că trebuie să-i ajute. „Am o firmă de curăţenie prin care îmi desfăşor activitatea şi am fost la spital să fac o dezinfecţie. Îi cunoşteam, pentru că lucrasem ca asistent medical în spital timp de mai mulţi ani. Erau foştii mei colegi. Mi-au operat fata, iar mama mea a fost a fost internată la ei. Erau peste 300 de bolnavi cu COVID-19 în spital, iar doi asistenţi medicali şi doi doctori erau infectaţi. Au vrut să-mi facă un contract şi să mă plătească, dar nu am acceptat, pentru că m-au ajutat mult. Le-am spus că aşa cum m-au ajutat ei, aşa simt şi eu să-i ajut în momentele acestea dificile. Terminam ce aveam de muncă şi mergeam, apoi, la spital“, ne povesteşte Liliana.

A muncit şi 12 ore pe zi 

Imagine indisponibilă

Liliana venea să lucreze în spital după ce termina programul de lucru. A lucrat chiar şi 12 ore pe zi. „Munceam atât cât era nevoie, pentru că au fost momente grele. Am lucrat şi 12 ore. Am fost chiar la început, când erau foarte multe infectări. Aveam grijă de bolnavi. Am lucrat atunci când în spitale nu erau nici măşti. Eu le-am luat de la o româncă şi erau făcute din stofă. Le-am dat chiar şi medicilor. Cred că mulţumirea sufletească a unui om este să ajute pe celălalt. Şi în România dacă mă aflam, acelaşi lucru îl făceam“, spune românca. 

„Mureau conştienţi“

Liliana îşi aminteşte şi acum cu emoţie de momentele cumplite petrecute în spital. A fost marcată de felul în care bolnavii cu COVID-19 se stingeau din viaţă. Îi cereau telefonul ca să îşi ia rămas bun de la familie, după care mureau: „Mureau conştienţi. Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia de acasă, după care mureau“.

Românca recunoaşte că i-a fost teamă să nu se infecteze, dar a nu a dat înapoi: „Când intram în spital mă gândeam că, dimineaţa, eu voi fi următoarea persoană infectată. Nu puteam să dau înapoi, pentru că îmi părea rău. Mureau conştienţi. Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia de acasă, după care mureau. Am avut momente în care credeam că voi fi următoarea. Nu am cuvinte să spun prin ce am trecut. Una este să vezi şi alta să trăieşti. Parcă am trăit într-un film“.

I-a ajutat pe italienii lipsiţi de sprijin  

Pe lângă respectul primit, Liliana a avut şi de suferit după ce s-a implicat în activitatea de ajutorare a bolnavilor din spital. Când era văzută îmbrăcată în combinezon sau cu mască şi mănuşi, nu era lăsată să intre în magazine şi chiar în bancă. Singurul care i-a rămas alături a fost fiul său. „Nici prietenii mei români pe care i-am ajutat nu mai voiau să vorbească cu mine. Fiul meu, în vârstă de 17 ani, a fost alături de mine şi m-a ajutat mereu în această perioadă dificilă“, relatează Liliana.

Aceasta a făcut voluntariat şi pentru italienii neajutoraţi: „Am făcut voluntariat şi pentru oamenii care nu puteau să iasă din casă. Mergeam şi cumpăram mâncare, după care o duceam la adresa care mi se dădea“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite