A fost furat monumentul istoric închinat lui Mihai Viteazul. Vulturul din Poiana lui Mihai de la Schela a fost sustras

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vulturul din bronz din Poiana lui Mihai, monument istoric amplasat în anul 1932, a fost furat. Conducerea Primăriei comunei Schela a depus o plângere la poliţie.

Monumentul cântărea aproximativ 50 de kilograme şi era realizat din bronz. Dispariţia vulturului a fost sesizată de un angajat al Primăriei comunei Schela. „Au fost nişte turişti în zonă. Au campat chiar acolo, iar de dimineaţă am văzut urmele de derapaj, l-au tras cu o funie, nu s-a urcat nimeni pe monument. Vulturul era din bronz, deschiderea aripilor era de vreo 80 cm, cred că avea 40-50 de kilograme”, a spus Aristide Şerbănescu, primarul din Schela.

Plângere depusă la Poliţie de conducerea Primăriei Schela

Primarul comunei Schela pe teritoriul căruia se afla monumentul a făcut o sesizare la poliţie, dar i s-a răspuns că acesta se află în patrimoniul Ministerului Culturii: „Am fost la poliţie şi am depus plângere, dar degeaba. Poliţia a spus că nu va da curs plângerii pentru că nu îl avem inventariat, aparţinea comunei, însă Ministerul Culturii şi Cultelor îl au în inventariere. Nici nu cred că îl vom mai recupera vreodată“. a declarat primarul pentru ziarul Pandurul. Acesta se gândeşte să realizeze un alt vultur, dar din lemn sau marmură. 

Monumentul a fost ridicat în anul 1932

Istoricul Cornel Şomâcu vorbeşte despre istoria monumentului ridicat în cinstea marelui voievod Mihai Viteazu: „În primăvara lui 1932, Societatea Culturală „CULTUL EROILOR” din Bucureşti a hotărât ridicarea unui monument închinat memoriei marelui voievod Mihai Viteazul, în amintirea trecerii sale prin Pasul Vulcanului (comuna Schela), spre Ardeal. Locul a purtat din vechime numele de „POAIANA LUI MIHAI”, locul de popas nocturn înainte de trecerea munţilor… În august 1932, monumentul era gata şi el sosea în gara Târgu-Jiu, fiind apoi amplasat, pe la începutul lunii septembrie, într-un loc de popas de pe drumul ce leagă Schela Gorjului de Vulcanul Hunedoarei. Meritul ridicării monumentului l-a avut  locotenentul dr. C. Lupulescu, fiu al comunei Sâmbotin, împreună cu fratele său, studentul Ion Lupulescu. Instalat în septembrie 1932, monumentul era înalt de 6-7 metri şi avea în vârf un vultur, iar pe piedestal, în basorelief, chipul viteazului voievod. Inaugurarea s-a făcut pe 25 septembrie, de faţă cu multe autorităţi gorjene şi în prezenţa unui numeros public, foarte mulţi participanţi fiind din Târgu-Jiu. A prezentat onorul o  companie din Regimentul 18, o  baterie din Regimentul 7 Artilerie Grea, participând cu însufleţire muzica Regimentului 18 Gorj. Serviciul divin a fost oficiat de preotul Gr. Prejbeanu, protoiereul judeţului la vremea aceea.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite